Donnarumma a dat verdictul pentru faza controversată care a dus-o pe Italia la EURO
articol scris de Digi Sport21.11.2023, 12:43
Italia a remizat cu Ucraina, scor 0-0, în preliminariile pentru EURO 2024, astfel că Squadra Azzurra și-a asigurat biletul către turneul final.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fiind o partidă decisivă pentru calificare, meciul a fost unul foarte echilibrat, însă Ucraina ar fi putut primi un penalty în minutele de prelungire ale partidei, după o imprudență a lui Cristante în fața lui Mudryk.
Donnarumma a spus că Ucraina ar fi putut primi penalty
În minutele de prelungire ale meciului, Mykhailo Mudryk a primit o pasă în careu, iar Bryan Cristante a avut o intervenție întârziată și l-a lovit clar peste picioare pe fotbalistul lui Chelsea. Arbitrul partidei, Gil Manzano, a lăsat jocul să continue, iar cei de la VAR nu au intervenit și nu l-au chemat la monitor să revadă faza.
Aflat la interviul de după meci, portarul și căpitanul Italiei, Gianluigi Donnarumma a fost întrebat cu privire la faza controversată, iar acesta a fost cât se poate de sincer.
”De acolo de pe teren nu am înțeles foarte bine faza, sunt și astfel de situații pe gazon. Apoi, după ce am revăzut momentul, s-ar fi putut acorda penalty, după părerea mea.
Dar să zicem că merge și așa, e bine cum s-a întâmplat. Acum nu ne mai gândim la asta, ne gândim doar la cum să ne bucurăm și să celebrăm acest egal obținut în fața unei echipe mari”, a declarat Gianluigi Donnaruma la finalul meciului.
Ucraina, prejudiciată de un penalty la meciul cu Italia
Contactat în privat pe Instagram de către o publicație sportivă, Mudryk a fost întrebat dacă a fost penalty la faza cu pricina, iar răspunsul a fost pozitiv, conform presei ucrainene.
Selecționerul a afirmat același lucru, la conferința de presă: "Și eu cred că a fost penalty clar, dar există VAR pentru asta. Din punctul meu de vedere, a fost 11 metri. Dar nu noi decidem".
Iar microbiștii de pretutindeni au răbufnit și ei, pe rețelele sociale: "E o decizie groaznică. Ucraina a fost lucrată de VAR", "VAR-ul trebuie scos. Ridicol" și "E corupție la cel mai înalt nivel", au fost câteva dintre comentarii, potrivit presei britanice.
VIDEO cu momentul în care Mykhaylo Mudryk cade în careul advers
Etichete: italia , ucraina , gianluigi donnarumma , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...