Ce a spus starul de 50.000.000€ al Olandei despre ”băiatul cu părul albastru” + Ceilalți 2 ”Tricolori” menționați
articol scris de Digi Sport01.07.2024, 18:00
România - Olanda, din optimile EURO 2024, este meciul așteptat de o țară întreagă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Partida va avea loc pe stadionul Allianz Arena din Munchen, marți, 2 iunie, de la ora 19:00.
Cody Gakpo: ”Au o echipă bună cu jucători care driblează bine, Hagi și Man”
Cody Gakpo este unul dintre titularii de drept din atacul Olandei, iar fotbalistul celor de la Liverpool a fost jucătorul care l-a acompaniat pe selecționerul Ronald Koeman la conferința de presă premergătoare duelului cu ”Tricolorii”.
Gakpo va fi titular în banda stângă a compartimentului ofensiv, iar olandezul a vorbit, printre altele, și despre duelul cu Andrei Rațiu, ”băiatul cu părul albastru”, așa cum a fost numit de presa din Olanda.
”Trebuie să-i pun probleme (n.r.-Andrei Rațiu), să intru în dueluri și să încerc să trec de el. Aștept cu nerăbdare.
Trebuie să luptăm din prima secundă. Ne-am antrenat bine săptămâna aceasta și am pus la punct un plan de luptă bun. Nu s-au schimbat prea multe după meciul cu Austria, toată lumea a fost dezamăgită și știa că lucrurile trebuie să se îmbunătățească.
Știm că am dezamăgit puțin țara în meciul precedent, dar simțim că încrederea în grup crește. E frumos când toată țara este în spatele tău. Alergăm puțin mai repede datorită acelui zid portocaliu din spatele porții.
I-am urmărit, au jucători buni. Au o echipă bună cu jucători care driblează bine, Hagi și Man. Și linia de apărare este bună”, a declarat Cody Gakpo, citat de presa din Olanda.
- Cody Gakpo are o cotă de piață de 50 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
România - Olanda LIVE TEXT, la EURO 2024 | Cum stăm la duelurile directe
Aceasta va fi cea de-a 15-a confruntare dintre România și Olanda, iar cifrele sunt clar de partea adversarei noastre: 14 meciuri, o victorie România, 3 remize și 10 succese pentru "Portocala mecanică".
"Tricolorii" au înscris doar de 3 ori în cele 14 dueluri de până acum cu Olanda și au scos mingea din plasă de 29 de ori.
Ultimul duel a avut loc la București, pe 14 noiembrie 2017, un meci amical încheiat cu victoria Olandei, scor 3-0, după reușitele lui Memphis Depay (47), Ryan Babel (56) și Luuk de Jong (81).
Olanda a câștigat ultimele 4 partide cu România, în care a marcat 13 goluri și a primit unul singur. Seria a început la EURO 2008, când naționala lui Marco van Basten a învins trupa condusă pe atunci de Victor Pițurcă, scor 2-0 (Klaas-Jan Huntelaar '54 și Robin van Persie '87).
Singurul succes al României în fața Olandei datează din preliminariile pentru EURO 2008. "Tricolorii" lui Victor Pițurcă se impuneau la limită, la Constanța, scor 1-0, în martie 2007, grație reușitei lui Dorin Goian (71). România a câștigat atunci Grupa G, la 3 puncte distanță de Olanda.
Etichete: romania , olanda , romania - olanda , ianis hagi , dennis man , andrei ratiu , cody gakpo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...