Ce a avut de spus Manuel Akanji, după ce a ”îngropat-o” pe Elveția la EURO 2024
articol scris de Digi Sport07.07.2024, 16:20
Elveția a fost eliminată din sferturile EURO 2024, după ce a fost învinsă de Anglia la loviturile de departajare, scor 1-1 (5-3).
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Singurul jucător din trupa lui Murat Yakin (49 de ani) care a ratat de la punctul cu var a fost Manuel Akanji (28 de ani), fundașul central legitimat la Manchester City. Stoperul elvețian a șutat slab spre dreapta, însă Jordan Pickford (30 de ani), portarul naționalei Angliei, a plonjat și a parat fără prea multe probleme.
La finalul partidei disputate pe Merkur Spiel-Arena din Dusseldorf, Akanji a fost chemat la interviuri, unde a avut un discurs cât se poate de ”apăsat” după ce ”și-a îngropat” echipa.
Manuel Akanji: ”Am dezamăgit întreaga mea țară”
Manuel Akanji și-a asumat toată vina pentru eliminarea Elveției de la Campionatul European și a subliniat că ”a reușit”, prin ratarea sa, să-i dezamăgească atât de coechipierii săi de la națională, cât și pe suporterii țării sale natale.
De asemenea, stoperul a recunoscut că nu a avut cea mai bună execuție de la punctul cu var.
"Simt că am dezamăgit echipa, simt că am dezamăgit întreaga mea ţară. Încerc să-mi asum responsabilitatea. Am avut sentimentul că voi marca, dar da, am tras greşit şi nu am fost suficient de precis", a mai spus el.
Manuel Akanji: ”Nu m-am uitat la Pickford. Nu ştiu ce făcea”
Manuel Akanji a mai fost întrebat de reporteri dacă a fost derulat în vreun fel de Jordan Pickford înainte de a executa lovitura de la 11 metri, însă stoperul a negat acest lucru.
”Nu m-am uitat la el (n.r. la Jordan Pickford). Nu ştiu ce a făcut el. Tot ce ştiu este că atunci când m-am apropiat şi am plasat mingea la penalty, nu era în poartă, dar nu m-am uitat la el. Nu ştiu ce făcea", a mai adăugat Akanji.
Manuel Akanji a fost integralist în toate cele cinci meciuri jucate de Elveția la EURO 2024.
- 45 de milioane este cota de piață a lui Akanji, potrivit Transfermarkt
Etichete: anglia , elvetia , manuel akanji
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...