Primul antrenor, "victimă" a deciziei luate de UEFA din cauza coronavirus. "Am sperat că va continua"
19.03.2020, 08:39Age Hareide nu va fi selecţionerul naţionalei de fotbal a Danemarcei la EURO 2021, turneu ce se va desfăşura cu un mai târziu decât era prevăzut din cauza pandemiei de coronavirus, informează presa internaţională.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Federaţia daneză de fotbal a confirmat că Hareide nu-şi va prelungi contractul, care expiră pe 31 iulie. Tehnicianul norvegian, în vârstă de 66 de ani, a luat această decizie după ce UEFA a decalat marţi Campionatul European cu un an, din pricina coronavirusului.
Age Hareide nu va mai merge cu Danemarca la EURO 2021
"Ca multe alte ţări, Danemarca se confruntă cu o mare criză. În plus, s-a hotărât ca EURO să fie amânat cu un an. Din păcate, Age Hareide nu va mai fi selecţioner la turneul final. Regretăm acest lucru, fiindcă am sperat că va mai continua un an", a afirmat Peter Moller, preşedintele federaţiei de la Copenhaga.
Hareide va fi înlocuit de Kasper Hjulmand pe banca tehnică a echipei Danemarcei. Hareide a preluat în martie 2016 reprezentativa daneză, pe care a dus-o până în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2018.
Danemarca face parte din Grupa B a EURO 2021, unde va întâlni Finlanda (12 iunie), Belgia (17 iunie) şi Rusia (21 iunie).
Agerpres
Etichete: uefa coronavirus , echipe euro 2021 , age hareide
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...