”Tricolorii mici” vor o nouă semifinală de Campionat European! Darius Olaru, impresionat de Adrian Mutu: ”Este altceva”
04.09.2020, 22:04România U21 a învins, fără mari emoții, Finlanda, scor 3-1, la primul meci jucat cu Adrian Mutu pe banca tehnică.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La finalul jocului din Finlanda, Darius Olaru, marcatorul primului gol, a transmis că echipa națională de tineret are ”un nou suflu” cu Adrian Mutu la conducere, iar obiectivul grupului este unul îndrăzneț: egalarea performanței reușite de precedenta generație, o semifinală la EURO.
Obiectiv îndrăzneț pentru ”tricolorii mici”
”E un antrenor nou, un nou suflu la echipă. Fiecare dintre noi a rut să dea totul și să câștigăm meciul. Știam că va fi un meci greu, pe un teren dificil. Este altceva cu noul selecționer, dânsul își dorește altceva de la noi, dar cred că am făcut o partidă bună și l-am mulțumit.
Noi sperăm să progresăm de la meci la meci și să ajungem la EURO. De ce nu, poate să egalăm performanța de anul trecut. Am văzut că Danemarca a făcut egal, sperăm să îi batem acasă și să ne calificăm”, a transmis, după meci, Darius Olaru.
După victoria cu Finlanda și egalul dintre Danemarca și Ucraina, 1-1, rezultat stabilit de un gol reușit de nordici la ultima fază, România este pe locul doi în grupa 8, la trei puncte în spatele danezilor.
Pentru a obține, pentru a doua oară consecutiv, calificarea la turneul final al EURO de tineret, România trebuie să câștige grupa sau să fie una dintre cele mai bune cinci locuri doi din preliminarii.
În acest moment, România este pe locul trei într-un clasament al formațiilor care ocupă pozițiile secunde în grupele lor, la trei puncte de locul șase, primul de sub linie, ocupat de Belgia, care are, însă, un meci mai puțin disputat.
Programul României U21 în această toamnă:
- 8 septembrie: Malta U21 - România U21
- 9 octombrie: Ucraina U21 - România U21
- 13 octombrie: România U21 - Malta U21
- 17 noiembrie: România U21 - Danemarca U21
Etichete: adrian mutu , romania u21 , darius olaru , finlanda u21 - romania u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...