Spirit de luptă și mentalitate de învingător. Declarația care spune totul despre atitudinea lui Alex Pașcanu
articol scris de Digi Sport28.03.2021, 10:48
România U21 a câștigat dramatic meciul cu Ungaria, de la Euro, scor 2-1, însă arbitrajul a fost dezastruos.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
România a obţinut prima sa victorie în competiţie, una cu emoţii, prin golurile marcate de Alexandru Măţan (69) şi Alexandru Paşcanu (88), după ce gazdele deschiseseră scorul prin Andras Csonka (56).
Pașcanu a avut o evoluție solidă în defensivă și a avut reacție de vârf autentic la reușita care le-a adus tricolorilor cele trei puncte.
Alex Pașcanu: "Niciodată nu ne dăm bătuți!"
"A fost un meci foarte greu, știam că vor lupta până la capăt. Din păcate, am primit acel gol care ne-a făcut viața grea.
Dar la final ne-am adjudecat cele trei puncte și asta contează cel mai mult", a spus Pașcanu, pentru site-ul UEFA.
Elevii lui Adi Mutu au demonstrat din nou că nu suferă la capitolul atitudine. Chiar dacă maghiarii au schimbat primii tabela prin golul lui Csonka, tricolorii au gestionat cu luciditate meciul.
Pașcanu, titular al României și la Euro 2019, când România a pătuns în semifinale, susține că mentalitatea este principalul atu al naționalei de tineret. Întrebat de reporter despre secretul victoriei, stoperul a răspuns:
"Mentalitatea! Niciodată nu dăm bătuți! Sunt mândru de baieți, sunt mândru că am reușit să luăm cele trei puncte. Jucăm cu Germania în ultimul meci, sperăm sa luăm cele trei puncte!".
Calculele calificării României în sferturile Euro U21. ”Tricolorii” pot ieși din grupă chiar și cu o înfrângere cu Germania
La finalul etapei a doua a fazei grupelor, Germania este lider în grupa A, cu patru puncte și golaveraj 4-1. Pe locul doi este România, cu patru puncte și golaveraj 3-2, în timp ce Olanda, care, spre deosebire de ultima clasată Ungaria, păstrează încă șanse de calificare, este pe trei, cu două puncte și golaveraj 2-2.
Astfel, România se va califică în mod cert în sferturile turneului final, evident, cu o victorie în ultima rundă, când întâlnește Germania, joc programat marți, de la ora 19:00, indiferent de rezultatul celuilalt meci din grupă. În acest caz, selecționata lui Adrian Mutu ar face șapte puncte, două peste cele cinci pe care le poate acumula Olanda dacă obține o victorie cu Ungaria.
Calculele calificării României în sferturile Campionatului European de tineret
România poate ieși din grupă și cu o remiză în fața Germaniei, însă are nevoie să marcheze de cel puțin două ori. La 0-0, s-ar face un clasament în trei, iar ”tricolorii” ar fi eliminați, dacă Olanda bate Ungaria, din cauza golaverajului general inferior în comparație cu al nemților. În cazul unui 1-1, România s-ar califica doar dacă Olanda câștigă partida cu Ungaria cu 1-0.
În cazul unei înfrângeri în ultima etapă în fața Germaniei, șansele României la calificare nu sunt zero, însă pentru accederea în sferturi este nevoie ca Olanda să piardă sau să remizeze cu Ungaria.
Etichete: romania u21 , alex pascanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...