Urmările comportamentului oribil al bulgarilor: selecționerul și-a cerut scuze, 4 fani au fost arestați
16.10.2019, 12:57Selecţionerul Bulgariei, Krasimir Balakov, a prezentat scuze Angliei pentru scandările rasiste care au putut fi auzite din tribune în cursul meciului dintre cele două echipe naționale. La finalul partidei, antrenorul făcuse niște declarații incredibile, susținând că "nu a auzit nimic".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Este o prejudecată din trecut care trebuie eradicată pentru totdeauna. Vreau să spun ceva foarte clar: ţinând cont că au fost insulte, eu ca antrenor al echipei naţionale îmi cer scuze faţă de fotbaliştii englezi şi de toţi cei s-au s-au simţit răniţi", a declarat Balakov.
Patru fani bulgari au fost arestați
Patru fani bulgari au fost reţinuţi după incidentele rasiste de la meciul cu Anglia. Aceştia au fost arestați după o acţiune a poliţiei desfăşurată în noaptea de marţi spre miercuri, în capitala bulgară.
Potrivit autorităţilor, au fost identificaţi şi alţi suporteri implicaţi în incidentele rasiste, care sunt din provincie şi din localităţi din apropiere de Sofia. Poliţia bulgară continuă cercetările în acest caz.
Președintele Federației Bulgare de Fotbal a demisionat
Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a cerut ieri demisia preşedintelui Federaţiei Bulgare de Fotbal (BFU), Boris Mihailov, după manifestările rasiste ale suporterilor echipei naţionale la meciul cu Anglia. Fostul portar a demisionat marţi după-amiaza din funcţia pe care o deţinea din 2005.
Tot ieri, UEFA a anunţat că a deschis o procedură disciplinară contra Bulgariei în urma incidentelor de la meciul câştigat cu 6-0 de englezi. Comisia de disciplină a forului continental consideră că fanii bulgari au avut ''un comportament rasist'', recurgând la salutul nazist şi imitând sunetele de maimuţă ori de câte ori jucătorii de culoare ai Angliei atingeau balonul.
Etichete: anglia , bulgaria , rasism , krasimir balakov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...