Un președinte de federație propune organizarea Euro într-o singură țară: ”Asta ar fi prima variantă”
articol scris de Digi Sport12.01.2021, 18:54
Preşedintele Federaţiei elveţiene de fotbal (ASF), Dominique Blanc, consideră că va fi "dificil" ca EURO 2020 să aibă loc aşa cum era prevăzut, în 12 oraşe din 12 ţări, în condiţiile în care recrudescenţa pandemiei de coronavirus ameninţă din nou deplasările, transmite AFP.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Ţinând cont de situaţia sanitară, eu personal cred că versiunea iniţială, cu o competiţie răspândită în toată Europa, are puţine şanse să se materializeze ţinând cont de restricţiile de călătorie", a declarat Dominique Blanc.
Dominique Blanc: ”Astăzi mi-e greu să văd Elveția jucând la Baku”
"Asta mi se pare în orice caz dificil. Astăzi mi-e greu să văd Elveţia jucând la Baku", a adăugat el pentru ziarele La Tribune de Geneve şi 24 heures.
Meciurile din cadrul acestui turneu, amânat cu 12 luni din cauza crizei sanitare mondiale, urmează să aibă loc la Glasgow, Dublin, Bilbao, Amsterdam, Copenhaga, Munchen, Roma, Sankt Petersburg, Bucureşti, Budapesta şi Baku, în timp ce semifinalele şi finala sunt programate pe stadionul Wembley din Londra.
Reprogramat între 11 iunie şi 11 iulie 2021, Campionatul European "va avea loc", deoarece "conceptele de securitate introduse şi-au demonstrat deja valoarea", a afirmat Blanc. "Nimeni nu poate încă spune sub ce formă" se va desfăşura competiţia, a menţionat el.
UEFA, care a programat un congres pe 20 aprilie, ia în calcul mai multe piste. "Prima variantă ar fi disputarea EURO într-o singură ţară, în Rusia sau în Germania de exemplu", a spus Blanc.
"A doua soluţie, şi mai restrictivă, ar consta în replierea într-un singur oraş mare, care să aibă suficiente stadioane pentru a găzdui cele şase grupe", a adăugat el, menţionând Londra, deşi capitala britanică este focarul unei variante de Covid-19 mult mai contagioase.
Blanc nu-şi poate imagina spectatorii revenind pe stadioane, având în vedere progresul lent al acoperirii vaccinale: "după mine, ne îndreptăm spre un EURO diferit, fără îndoială fără public", aşa cum a fost în august Final 8 al Ligii Campionilor de la Lisabona.
Contactată de AFP, UEFA nu a fost imediat disponibilă pentru a comenta aceste scenarii sau pentru a preciza când va lua o decizie. În luna decembrie, ea a asigurat că va urma planul său iniţial.
Marţi, Reuters a scris că soarta EURO 2020 nu va fi decisă până în martie, însă UEFA speră că eforturile pentru vaccinarea populaţiei împotriva noului coronavirus vor permite desfăşurarea acestuia conform planului, în vara acestui an.
Agerpres.
Etichete: campionatul european , meciuri euro 2020 , dominique blanc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...