Surpriză! Pe cine a desemnat Jose Mourinho jucătorul turneului de la EURO 2020: "Un adevărat animal, e fantastic"
articol scris de Digi Sport12.07.2021, 17:26
Italia a câștigat EURO 2020, după 1-1 (3-2 d.l.d) contra Angliei, în finala de pe Wembley, iar Gianluigi Donnarumma, portarul "Squadrei Azzurra", a fost desemnat de UEFA cel mai bun jucător de la turneul final.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Surpriză! Pe cine a desemnat Jose Mourinho jucătorul turneului de la EURO 2020: "Un adevărat animal, e fantastic"
Goalkeeper-ul italian a apărat două lovituri de departajare în finala cu Anglia, iar de-a lungul EURO 2020 a încasat doar patru goluri, câte unul de la Austria, Belgia, Spania și Anglia.
În schimb, Jose Mourinho, noul antrenor de la AS Roma, consideră că un jucător din tabăra pierzătorilor merita această distincție. "The Special One" a fost impresionat de Kyle Walker (31 de ani), fundașul dreapta al Angliei, care a fost titular în șase dintre cele șapte meciuri ale naționalei sale la acest turneu final.
"Din punctul meu de vedere, cel mai bun jucător al turneului este Kyle Walker. A fost fenomenal! De la primul minut al competiției și până la final, a fost fenomenal. A acoperit bine și în zona centrală a defensivei și nu-mi aduc aminte dacă a pierdut vreun duel.
Nu a avansat foarte mult, așa cum o face la club, dar asta din cauza strategiei echipei. Când numesc un jucător 'animal', este complimentul suprem pe care îl fac unui jucător. Kyle Walker este un adevărat animal. Pentru mine a fost fenomenal!", a spus Mourinho, potrivit Talk Sport.
Alegerea lui Mourinho este susținută și de statisticile oferite de Opta. În cele 599 de minute jucate la EURO 2020, Walker a comis un singur fault și a fost driblat o singură dată.
Dacă Gianluigi Donnarumma a fost desemnat cel mai bun om al EURO 2020, ”starul” finalei cu Angliei a fost, conform UEFA, Leonardo Bonucci, cel care a reușit să marcheze golul care a trimis partida în prelungiri în minutul 67.
Cristiano Ronaldo, care a părăsit competiția în optimi, a încheiat Campionatul European pe locul întâi în topul golgheterilor, cu cinci reușite, la egalitate cu cehul Patrik Schick, dar și cu o pasă decisivă în cont.
Etichete: italia , jose mourinho , anglia , euro 2020 , kyle walker
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...