Spania – Suedia 3-0 Preliminarii Euro 2020 | Un jucător a primit amenințări cu moartea de la propriii fani
11.06.2019, 12:27Spania a câștigat cu Suedia, scor 3-0. Scorul a fost deschis de Sergio Ramos dintr-un penalty acordat în urma unui henț în careu făcut de mijlocașul Sebastian Larrson. După meci, jucătorul suedez a primit amenințări cu moartea pe contul său de pe o rețea de socializare. Sebastian Larsson a fost integralist în meciul cu România, scor 2-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Fă un serviciu suedezilor, lasă locul unui jucător mai tânăr", "Ești terminat", "Nelmitat. Nu-l mai folosiți la echipa națională", "Retrage-te", au fost doar câteva dintre mesajele primite de jucătorul de 34 de ani, alături de amenințări cu moartea la adresa sa și a familiei.
Sebastian Larsson a vorbit după meci
Sebastian Larrson a încercat să se apere. "Am încercat să blochez centrarea, iar mingea mi-a lovit brațul. După acțiune, te gândești: de ce ai avut mâna acolo? De ce ai atacat balonul astfel? De ce, de ce? Dar pentru nicio greșeală nu există o asemenea pedeapsă", a declarat fotbalistul după meci.
"Sunt oameni de nimic, nu merită să-mi pierd timpul cu ei. Cât timp cei din jurul meu nu sunt afectați, atunci să facă ce vor", a comentat jucătorul suedez, dar care a fost drastic în momentul când a adus vorba despre familie: "Nimeni nu se atinge de familia mea. Nimeni nu-mi insultă familia".
Sebastian Larrson era afectat de mesajele primite. "Îmi place să reprezint această echipă națională și să fac tot ce pot mai bine de fiecare dată. Oamenii își pun opiniile. Dacă vor să mă urăscă, o vor face, dar dacă urăsc pe cineva din vecinătatea mea, va fi o altă chestiune", a mai spus Larsson la SVT Sport.
Colegii de la națională l-au apărat pe Sebastian Larsson
Coechipierii lui Sebastian Larrson i-au sărit în apărare. "Sper ca jurnaliștii să descopere cine scrie aceste mesaje și să-i arate lumii. Acceptăm să fim criticați, însă nu acceptăm ce trece dincolo de critici", a spus fundașul Mikael Lustig.
"Acest val de ură devine obișnuit. Zilnic vezi asemenea atacuri. E oribil. Dacă nu-ți place de cineva, îl urăști. Nu sunt îngrijorat pentru Seb, e puternic. Dar sunt îngrijorat de ura din jurul nostru. E tragic", a adăugat mijlocașul Emil Forsberg.
Suedezii mai au parte de un necaz
Viktor Claesson, atacantul Suediei și al lui FC Krasnodar, s-a accidentat grav în minutul 25, la un duel cu Jordi Albă. Fotbalistul suedez a călcat greșit și s-a prăbușit pe teren.
"Am simțit ceva trosnind în genunchi", a declarat Claesson, care a părăsit în cârje stadionul Santiago Bernabeu.
Viktor Claesson este suspect de ruptură a ligamentelor încrucișate.
Etichete: sebastian larsson , preliminarii euro 2020 , spania suedia , sebastian larsson amenintari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...