Selecționerul Belgiei nu a mai suportat. Ce a spus despre greutatea lui Eden Hazard
11.10.2019, 09:19Eden Hazard este cea mai mare lovitură a verii dată de Real Madrid, care i-a plătit lui Chelsea 100 de milioane de euro. Starul begian a avut un debut slab în tricoul madrilenilor și a fost acuzat că e gras. Selecționerul Belgiei, Roberto Martinez, a ținut să comenteze situația mijlocașului de 28 de ani.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
"Mă bucur să-l văd pe Eden cu grupul. Zâmbește, e un jucător de clasă mondială, este unic, talentat. Este și foarte profesionist și, deși a câștigat multe trofee, ajunge acum la apogeul carierei. Are mare grijă de el și, în ochii mei, nu e gras", a spus Martinez, fără să fie întrebat de jurnaliști despre greutatea lui Hazard și parcă anticipând ce întrebare urma să primească.
Roberto Martinez îl consideră pe Hazard un adevărat talisman pentru naționala "dracilor roșii". Mijlocașul ofensiv a marcat 3 goluri în ultimele 4 meciuri jucate pentru națională. În cele 102 selecții, Hazard a marcat 30 de meciuri.
Hazard a fost criticat că are kilograme în plus
După ce a semnat cu Real, Hazard a ajuns în cantonamentul din Montreal cu 7 kilograme peste greutatea normală și ieșit din formă, potrivit unor surse apropiate clubului. Iar asta s-a văzut și în perioada petrecută sub comanda lui Zidane, când mijlocașul nu prea s-a remarcat cu nimic nici în meciurile amicale.
Ca urmare, președintele Realului, Florentino Perez, s-a supărat rău și nu a mai avut încredere așa mare în transferul cerut special de Zidane și care i-a costat pe madrileni 100 de milioane de euro, însă poate ajunge la 120 de milioane cu tot cu bonusuri, devenind astfel cel mai scump jucător din istoria clubului.
Nu a fost pentru prima dată în cariera sa când Hazard a primit astfel de critici, legate de greutate. La fel a pățit-o și la începutul sezonului 2015-2016, când era la Chelsea, așa cum a recunoscut chiar el anul trecut pentru publicația belgiană Het Laatste Nieuws.
Starul madrilenilor a vrut să dea răspunsul pe teren și a spart gheața pentru noua sa echipă. A marcat primul gol pentru Real în meciul cu Granada, scor 4-2, din etapa a opta a La Liga, iar apoi a dat o pasă de gol.
Etichete: real madrid , eden hazard , roberto martinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul Apărării de la Londra a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după...