Exclusiv Se știu bazele de back-up pentru Euro 2020! Unde va juca România dacă ajunge la turneul final
20.11.2018, 20:51S-au stabilit cele două baze de back up care vor fi folosite de echipele care vor evolua în România, la Euro 2020. În situația în care stadioanele aflate acum pe listă, Ghencea, Dinamo, Arcul de Triumf și Rapid, nu vor fi gata la timp, loturile se vor pregăti la baza FCSB din Berceni și la cea din Voluntari.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
La ultima inspecție UEFA, trimișii de la Nyon au fost mulțumiți de cele două baze, referințele fiind pozitive. Planul solicitat de forul european reprezintă o bază care să aibă în incintă sau în apropiere un hotel de cel puțin 4 stele. Mai mult, zona trebuie să fie interzisă publicului, care nu va avea acces la antrenamentele echipelor.
Unde va juca România meciurile de la Euro 2020
În situația în care România se va califica la Euro 2020 va disputa două meciuri din faza grupelor la București, pe Arena Națională. Tot în București, tricolorii vor avea și baza. Capitala este cuplată cu Amsterdam, astfel că, în cazul în care România și Olanda obțin biletele la Euro 2020, vor face parte din aceeași grupă, mai precis din Grupa C.
”Portocala Mecanică” va juca două meciuri la Amsterdam, iar pentru partida directă se va trage la sorți între cele două stadioane, Arena Națională și ”Johan Cruyff”.
În situația în care România nu ajunge la Euro 2020, o altă țară care nu are oraș organizator, precum Belgia, Franța sau Elveția, se va cupla cu Olanda.
Inspecţie de la UEFA pentru Euro 2020. Fără metrou sau tren, Primăria oferă cea mai facilă variantă. Când se vând primele bilete
Reprezentanții UEFA au derulat cea de-a treia vizită la București pentru a constata stadiul pregătirilor pentru organizarea Euro 2020. Astfel, în perioada 5-8 noiembrie 2018, peste 70 de specialiști ai forului de la Nyon au inspectat 16 obiective din București care sunt în planul de organizare pentru turneul final: cele două aeroporturi, Gara de Nord, hoteluri, baze de antrenament, piețe publice, Arena Națională.
Împreună cu organizatorii locali de la Primăria Capitalei și cu intermedierea Federației Române de Fotbal, reprezentanții UEFA au discutat minuțios pe planurile a 18 proiecte-capitol ale Euro 2020, cum ar fi managementul stadioanelor, accesul spectatorilor, ceremoniile de meci, facilități de cazare, siguranța și securitatea echipelor și spectatorilor, regimul comercial, facilități media, angrenarea voluntarilor și altele.
12 orașe vor găzdui meciuri la Campionatul European din 2020 (12 iunie - 12 iulie 2020): București, Roma, Baku, Sankt Petersburg, Amsterdam, Copenhaga, Londra, Glasgow, Bilbao, Dublin, Munchen și Budapesta.
Etichete: rapid , dinamo , arena nationala , olanda , ghencea , romania euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...