Răspunsul premierului Florin Cîţu, întrebat cum s-a simţit când s-a scandat "România" la meciul Franța - Elveția
articol scris de Digi Sport29.06.2021, 23:14
Momentul memorabil din minutul 100 al meciului Franța - Elveția a fost comentat și de premierul Florin Cîțu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Întrebat cum s-a simțit în acele clipe, prim-ministrul a răspuns sincer.
Florin Cîțu: "M-am simțit trist"
"Trist. Nu ştiu ce se întâmplă, de ce nu mai avem acele echipe de succes, cum am avut. Şi nu cred asta, că trebuie să investească statul mai mulţi bani în sport ca să se întâmple acest lucru.
Cred că trebuie să avem o strategie mult mai coerentă şi cred că totul trebuie să înceapă de la un nivel foarte fraged. Trebuie să existe acele baze sportive pentru copii, să se dezvolte.
Ţin minte că jucam fotbal pe ciment şi mă tot loveam. Când intram pe iarbă şi jucam era ceva fantastic. Trebuie să creăm condiţii. Dacă creăm condiţii pentru copii, mai mulţi oameni vor veni să facă sport şi vom avea.
Noi ar trebui să creăm condiţii pentru sporturi, pe lângă şcoli. Ar trebui să schimbăm puţin modul de viaţă. Dacă mai mulţi români vor face sport, dacă mai mulţi copii vor face sport, vor veni şi rezultatele. Nu este o coincidenţă că acele societăţi în care vedem că se face sport foarte mult au şi rezultate în olimpiade şi campionate", a declarat Florin Cîţu, potrivit Digi 24.
Anghel Iordănescu a comentat și el momentul memorabil în care tot stadionul a început să strige "România"
Fostul selecţioner al echipei naţionale, Anghel Iordănescu, a rămas impresionat de acel moment. În în prelungirile partidei Franţa - Elveţia (3-3, 4-5 d.l.d), din optimile de finală ale EURO 2020, publicul de pe Arena Naţională a scandat "România, România!" Iordănescu nu și-a ascuns tristețea.
"Am văzut azi un fotbal fantastic, ceva ce noi vedem aşa de rar la Bucureşti pe Arena Naţională. Sincer, lăsând la o parte spectacolul, lăsând la o parte cele şase goluri, m-a impresionat cel mai mult în minutul 101 sau 102 când întreg stadionul a scandat 'România-România'. Atunci am simţit cel mai mare regret din viaţa mea.
Dacă stăm să ne gândim, acum cinci ani (n.r. - la EURO 2016) România juca cu Franţa şi Elveţia. Iar 10 jucători din lotul actual al Elveţiei a fost la meciul cu noi de atunci şi 8 din lotul actual al Franţei au fost la întâlnirea cu noi.
Cu aceste echipe noi atunci am scos un egal (n.r. - cu Elveţia) şi am mâncat bătaie cu Franţa în minutul 90. Eu sunt convins că actuala generaţie de la echipa naţională a României, cu aceşti jucători tineri talentaţi, este mai bună decât generaţia pe care am avut la Campionatul European din Franţa", a spus Iordănescu.
EURO 2020 | Franța - Elveția 3-3, 4-5 d.l.d
Campioana mondială Franţa a fost eliminată de Elveţia, cu 5-4, la loviturile de departajare, luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în optimile de finală ale EURO 2020 la fotbal, într-un meci în care scorul a fost 3-3 (1-0) după prelungiri.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală: Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, scor 3-1), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, scor 2-1), Ucraina - Austria (21 iunie, scor 0-1), toate în Grupa C, precum şi partida din optimile de finală Franţa - Elveţia (28 iunie, scor 3-3 şi 4-5 la loviturile de departajare).
Etichete: romania , arena nationala , franta elvetia , florin citu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...