O nouă aroganță din partea suedezilor: "Abia aștept să lupt alături de colegi și suporteri la Campionatul European"
12.11.2019, 14:42După ce și-au lansat noul echipament pentru EURO 2020, suedezii au încercat să explice că nu este vorba de vreo aroganță, dar, chiar atunci, Alexander Isak (20 de ani), atacantul echipei naționale a nordicilor și jucătorul lui Real Sociedad, a transmis un nou mesaj foarte lipsit de respect.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chiar dacă Suedia nu este calificată încă la turneul final, jucătorii scandinavi au declarat de mai multe ori că "va fi amuzant să vină la București și să obțină calificarea". Nordicii îi desconsideră pe elevii lui Cosmin Contra, iar Alexander Isak nu s-a lăsat mai prejos.
Chiar când un jurnalist suedez încerca să explice că lansarea noului tricou nu reprezintă vreo aroganță sau vreun fel de provocare, jucătorul de 20 de ani a afirmat: "Abia aștept să lupt alături de colegi și de suporteri la Campionatul European".
Suedia și-a prezentat deja tricoul oficial pentru EURO 2020
Suedia întâlnește România vineri, în penultimul meci din preliminariile Euro 2020, însă scandinavii se consideră deja calificați. Cel puțin asta lasă de înțeles evenimentul marcat de Federația Suedeză, care a ales să prezinte încă de pe acum tricoul oficial pentru competiția de anul viitor, cu toate că naționala nordicilor încă nu este calificată.
În clasamentul grupei F, Spania are 20 de puncte și este deja calificată. Pe locul 2 este Suedia, cu 15 puncte, urmată de România, cu 14 puncte și Norvegia, cu 11 puncte.
Preliminarii EURO 2020 | Programul Grupei F
23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keșerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)
26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keșerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)
7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4 (K. Olsen 30 / Ramos 6, Jesús Navas 19, Gestsson 34-autogol, Gayà 71), Norvegia – România 2-2 (T. Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keșerü 77, 90+2), Suedia – Malta 3-0 (Quaison 2, Claesson 50, Isak 81)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2 (Johnsen 49, 83), Malta – România 0-4 (Puşcaş 7, 29, Chipciu 34, Man 90+1), Spania – Suedia 3-0 (Ramos 64-pen., Morata 85-pen., Oyarzabal 87)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia 0-4, Norvegia – Malta 2-0, România – Spania 1-2
8 septembrie 2019: Spania – Feroe 4-0, România – Malta 1-0, Suedia – Norvegia 1-1
12 octombrie 2019: Feroe – România 0-3 (Pușcaș 74, Mitriță 83, Keșeru 90+4), Malta – Suedia 0-4 (Daniellson 11, Larsson 58, 71-pen., Agius 66 – autogol), Norvegia – Spania 1-1 (King 90+4 -pen./Saul 47)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta 1-0 (Baldvinsson, 71), România – Norvegia 1-1 (Mitriță, 62 / Soltoth 90+2), Suedia – Spania 1-1 (Berg 50 / Rodrigo 90+2)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
Etichete: romania , euro 2020 , suedia , cosmin contra , romania suedia , alexander isak , preliminarii euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...