Kylian Mbappe, enervat la culme de Olivier Giroud! Selecționerul Didier Deschamps a intervenit
articol scris de Digi Sport10.06.2021, 17:21
Olivier Giroud (34 de ani), autorul unei duble în meciul amical Franța - Bulgaria 3-0, "a aruncat săgeți" către coechipierii săi la finalul jocului. Printre cei vizați ar fi fost și starul lui PSG, Kylian Mbappe, care, nervos, ar fi vrut să-i dea o replică publică vârfului de la Chelsea, însă selecționerul Deschamps s-a opus.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În ciuda faptului că a marcat de două ori în poarta Bulgariei, la ultimul test al reprezentativei "Cocoșului Galic" înainte de debutul la EURO 2020, Olivier Giroud s-a plâns că nu a fost căutat mai des cu pase de colegii săi. Kylian Mbappe, unul dintre jucătorii la care a făcut aluzie vârful francez, a fost pe punctul de a convoca o conferință de presă în care să-i răspundă pe larg acuzațiilor.
Kylian Mbappe, scos din sărite de Olivier Giroud! Selecționerul Didier Deschamps a intervenit
Mbappe a fost oprit în ultimul moment din demersul său de către selecționerul Franței, Didier Deschamps, care le-a cerut elevilor săi să se concentreze la jocurile de la Campionatul European, care bat la usă, informează Mundo Deportivo. Reprezentativa din Hexagon este în grupă cu Germania, Portugalia și Ungaria la EURO 2020.
”Spun că sunt discret, dar asta este pentru că, uneori, cer pase, iar mingea nu ajunge la mine. Apoi, încerc să pasez tuturor coechipierilor care cer asta și încerc să găsesc soluții. Cu două pase decisive ale lui Ben Yedder și Pavard am putut termina cu bine partida.
Am fi putut înscrie mai multe goluri dacă am fi fost mai eficienți. Sunt fericit că am putut ajuta echipa. Nu sunt supărat”, a declarat Olivier Giroud, la finalul partidei amicale cu Bulgaria.
Didier Deschamps nu a ezitat să răspundă acuzațiilor lui Giroud și i-a luat partea jucătorului celor de la Paris Saint Germain, Kylian Mbappe.
”Dacă balonul ar ajunge întotdeauna la cel care cere... Mereu se întâmplă la fel. Poate este adevărat ceea ce spune Giroud. În unele situații, de vină este pasa care nu mai vine. Nu trebuie să îl stigmatizăm pe Kylian sau pe oricare alt jucător. Olivier nu are același profil cu Mbappe”, a declarat Deschamps, citat de AS.
Franța are al doilea cel mai valoros lot dintre echipele prezente la EURO 2020. Evaluate la peste 1 miliard de euro, starurile lui Deschamps se clasează puțin în urma Angliei în acest top. Giroud, Griezmann, Mbappe, Coman, Dembele, Ben Yedder, Benzema sau Thuram sunt variantele selecționerului francez în avanposturi.
Etichete: didier deschamps , olivier giroud , kylian mbappe , echipa nationala franta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...