Gianluigi Donnarumma, monument de sinceritate: de ce nu s-a bucurat după ce a apărat penalty-ul lui Bukayo Saka
articol scris de Digi Sport13.07.2021, 09:42
Italia a câștigat EURO 2020 la loviturile de departajare, 3-2 cu Anglia, după 1-1 în timpul regulamentar de joc.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Gianluigi Donnarumma a fost eroul ”squadrei azzurra” la Londra, însă a surprins după ce a apărat ultima lovitură de la 11 metri, cea a lui Bukayo Saka, pentru că nu a schițat niciun gest de bucurie. La o zi de la obținerea titlului de campion european, portarul rămas liber de contract a dezvăluit și motivul pentru care nu a executat după ce a respins șutul fotbalistului de la Arsenal.
De ce nu s-a bucurat Gianluigi Donnarumma după ce a apărat penalty-ul lui Bukayo Saka
Concret, Gianluigi Donnarumma a recunoscut că nu a realizat pe moment că intervenția la șutul lui Bukayo Saka a fost decisivă pentru aducerea titlului European în vitrina Italiei.
”N-am înțeles nimic. Mă prăbușisem deja pe gazon când am văzut că Jorginho a ratat, crezusem c-am pierdut. După ce am apărat, am mers și am văzut că VAR-ul a aprobat, apoi am văzut că ai mei coechipierii au început să alerge către mine, atunci am înțeles totul. Eu nu m-am bucurat pentru că n-am știut că am câștigat”, a recunoscut Gianluigi Donnarumma, pentru Sky Sport.
Gianluigi Donnarumma a fost desemnat de UEFA cel mai bun jucător de la EURO 2020, însă omul finalei cu Anglia, deși portarul a apărat două lovituri de departajare, cele executate de Jadon Sancho și Bukayo Saka, a fost Leonardo Bonucci, marcator la Londra atât în timpul regulamentar de joc, cât și la 11 metri.
Gianluigi Donnarumma, aproape de PSG
Gianluigi Donnarumma este liber de contract din 30 iunie, când i-a expirat contractul cu AC Milan, iar în următoarea perioadă va fi anunțat oficial la PSG, italianul realizând deja vizita medicală înaintea transferului, chhiar în timpul EURO.
Întrebat despre mutarea la Paris, Gianluigi Donnarumma a fost rezervat în declarații, anunțând că va clarifica totul în următoarele zile.
”Voi vorbi zilele acestea despre transfer. Pot spune doar că aceste culori (n.r. ale lui AC Milan) vor fi mereu parte din mine. Acum mă voi bucura de petrecere și voi merge în vacanță. Eu încă n-am realizat ce performanță am reușit”, a anunțat Gianluigi Donnarumma.
Etichete: italia anglia , gianluigi donnarumma , finala euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...