Galerie Foto Gesturi obscene și insulte homofobe. Cum a reacționat Cristiano Ronaldo după ce a fost jignit de unguri
articol scris de Digi Sport16.06.2021, 10:01
Cristiano Ronaldo, autorul unei duble pentru Portugalia în partida de debut la EURO 2020, împotriva Ungariei (3-0), disputată marţi seara la Budapesta, a ajuns la 11 goluri marcate la turneele finale ale Campionatului European, și l-a devansat pe francezul Michel Platini (9 goluri), în fruntea ierarhiei all-time a golgheterilor acestei competiţii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
EURO 2020 | Fanii maghiari, gesturi obscene la adresa lui Cristiano Ronaldo
Galerie Foto
În timpul partidei de la Budapesta, fanii maghiari prezenți în tribune i-au adresat lui Cristiano Ronaldo insulte homofobe, informează AS. "Cristiano, homosexualule!", i-au strigat suporterii unguri fotbalistului lui Juventus, susțin jurnaliștii spanioli.
AS mai scrie că starul portughez a fost fluierat constant pe durata confruntării de suporterii Ungariei, care i-au arătat și gesturi obscene, după cele două goluri. Răspunsul celui mai bun marcator din istoria EURO a venit imediat: s-a dus să se bucure în fața maghiarilor și a avut o mimică sugestivă (FOTO, în galeria de mai sus).
EURO 2020 | Recordurile lui Cristiano Ronaldo
Starul lusitan, în vârstă de 36 ani, a reuşit această performanţă în faţa celor 68.000 de spectatori prezenţi în tribunele stadionului Puskas Arena din capitala Ungariei, pecetluind practic soarta partidei prin cele două goluri înscrise în finalul jocului, în minutele 87 (din penalty) şi 90+2, după ce Portugalia a deschis scorul prin Raphael Guerreiro (84).
Titular în meciul de marţi, Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care a evoluat la 5 turnee finale ale campionatului continental. Fostul portar Iker Casillas a făcut parte din lotul Spaniei la cinci turnee, fără să joace însă niciun minut la primul dintre ele (EURO 2000).
"Important era să câştigăm", a reacţionat Ronaldo, desemnat "omul meciului" de la Budapesta. "A fost un meci dificil, Ungaria s-a apărat foarte bine timp de 90 de minute. Noi am înscris trei goluri şi sunt foarte recunoscător echipei pentru că m-a ajutat să marchez de două ori", a subliniat atacantul, conştient de importanţa acestui succes, într-o "grupă a morţii" din care mai fac parte puternicele selecţionate ale Franţei, campioana mondială en titre, şi Germaniei.
"Era fundamental să începem bine acest turneu, pentru a căpăta încredere. Acum trebuie să continuăm şi să câştigăm următorul meci, sâmbătă, la Munchen, împotriva Germaniei", a adăugat el.
Cu 106 goluri înscrise în 176 de selecţii, Cristiano Ronaldo vizează de asemenea recordul absolut de goluri în meciurile internaţionale, deţinut din anul 2006 de iranianul Ali Daei (109 goluri).
Vedeta naţionalei Portugaliei nu doreşte să vorbească însă prea mult de aceste recorduri, subliniind că îl interesează un singur lucru: păstrarea coroanei europene cucerită în 2016, ceea ce ar reprezenta probabil singura sa şansă de a câştiga pentru a şasea oară în carieră Balonul de Aur rezervat celui mai bun fotbalist al planetei, pentru a-l egala astfel pe marele său rival argentinian Lionel Messi.
"Acest record (de goluri la Campionatul European) este un record bun, dar pentru mine cel mai bun record ar fi să câştigăm EURO pentru a doua oară consecutiv", a conchis Cristiano Ronaldo.
Etichete: cristiano ronaldo , portugalia , ungaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...