"Foarte aroganți, a fost clar de la început!". Un fost internațional al Franței pune la zid vedetele lui Deschamps
articol scris de Digi Sport20.06.2021, 16:23
Franța a obținut doar o remiză în meciul cu Ungaria, de la Budapesta, scor 1-1, iar campioana mondială are patru puncte după primele două dueluri din grupa F a EURO 2020.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Willy Sagnol, după Ungaria - Franța 1-1: "Foarte aroganți, a fost clar de la început!"
Fiola, fundașul Ungariei de la Fehervar, a dat lovitura în minutele suplimentare ale primei reprize, iar Franța a egalat prin Griezmann, în minutul 66. Maghiarii au obținut primul punct în "grupa morții", din care mai fac parte Portugalia și Germania.
Galerie Foto
Willy Sagnol (44 de ani), fostul mare fundaș al naționalei Franței și al lui Bayern Munchen, în prezent selecționer al Georgiei, a analizat prestația echipei lui Didier Deschamps și s-a arătat dezamăgit de "aroganța" arătată de francezi, una cauzată, în opinia sa, de entuziasmul de după victoria cu Germania, din prima rundă, scor 1-0.
"A fost clar de la început ce mentalitate avem. Am fost foarte aroganți. Nu am făcut eforturile necesare când nu aveam mingea. O astfel de analiză ar fi utilă atât pentru defensivă, cât și pentru ofensivă.
Poate că jucătorii s-au uitat prea mult prin presă după victoria cu Germania. Aroganță e atunci când crezi că talentul face diferența, dar fotbalul modern reprezintă mai mult de atât. Ne-a lipsit intensitatea și nu cred că a fost de vină căldura", a spus Sagnol, pentru L'Equipe, citat de As.
59 de meciuri a strâns Sagnol la naționala Franței, alături de care a disputat finala Campionatului Mondial din 2006, pierdută împotriva Italiei, la loviturile de departajare.
Clasamentul grupei F de la EURO 2020, după două runde:
- 1. Franța - 4p
- 2. Germania - 3p
- 3. Portugalia - 3p
- 4. Ungaria - 1p
În ultima etapă sunt programate duelurile Portugalia - Franța și Germania - Ungaria, pe 23 iunie, de la ora 22:00.
Etichete: franta , didier deschamps , euro 2020 , ungaria , willy sagnol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...