Favorita lui Răzvan Lucescu de la EURO 2020: ”Știu să joace meciurile cu presiune”
articol scris de Digi Sport28.06.2021, 14:49
Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic, a urmărit mecuirile de la EURO 2020 și a vorbit despre partidele Belgia - Portugalia 1-0 și Olanda - Cehia 0-2.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Italia, care va întâlni Belgia în sferturile EURO 2020, este favorita lui Răzvan Lucescu pentru acest turneu final.
Răzvan Lucescu mizează pe Italia la EURO 2020
„Un EURO bun, în care se joacă cu foarte mate intensitate. De acum, mecuirile încep să crească și în valoare. E un Campionat European la care te uiți cu plăcere. Nu e o surpriză pentru mine că Portugalia a fost eliminată, a întâlnit o echipă a Belgiei foarte puternică. Belgia a jucat o semifinală de Campionat Mondial.
Nici acolo (n.r. - la Olanda - Cehia 0-2) nu știu dacă este chiar o surpriză, având în vedere cum s-a dus jocul. Eliminarea aceea a cântărit foarte mult. S-a jucat 11 contra 10 mai mult de 30 de minute. Cehia este o echipă atletică, remarc intensitatea cu care unele echipe joacă și acestea continuă turneul.
Am spus de la început că va fi Italia. Italienii au patru victorii din patru, știu să joace meciurile cu presiune. Nu contează că au eliminat Austria în prelungiri, au știut s-o facă!”, a spus Răzvan Lucescu.
Belgia - Italia, un nou blockbuster la EURO 2020. Cum arată statistica și ce scrie Gazzetta Dello Sport
Belgia și Italia s-au mai întâlnit de 22 de ori până acum, iar bilanțul este favorabil "Squadrei Azzurra", care a câștigat în 14 rânduri. Belgienii s-au impus doar de patru ori, iar alte patru partide s-au încheiat la egalitate.
Ultimul duel direct a avut loc chiar la precedentul Campionat European, cel din 2016, când cele două formații s-au aflat în aceeași grupă. Atunci, Italia se impunea cu 2-0, grație reușitelor lui Giaccherini și Pelle, iar ulterior câștiga grupa, la egalitate de puncte cu Belgia.
"Thorgan Hazard decide meciul. Portugalia lui CR7 merge acasă, iar pentru Italia urmează Belgia lui Lukaku.
Belgia va fi adversara Italiei în sferturi. Trebuie spus că un egal n-ar fi fost deloc nedrept. Portugalia a dominat în mai multe momente din repriza secundă, a irosit două șanse imense de a marca și, una peste alta, a produs mai mult fotbal.
Belgia, care a folosit o defensivă neobișnuită în reprzia secundă, a suferit și din cauza intrării lui Andre Silva lângă Ronaldo, dar Portugalia nu a fost concretă, o națională ale cărei defecte au fost mascate de Ronaldo în ultimii ani, care acum este din ce în ce mai puțin extraterestru", a scris publicația italiană Gazzetta Dello Sport
EURO 2020 | Sferturi de finală
Vineri 2 iulie
- sfert 1: Franța / Elveția - Croația / Spania (19:00, St Petersburg)
- sfert 2: Belgia - Italia (22:00, Munchen)
Sâmbătă 3 iulie
- sfert 3: Cehia - Danemarca (19:00, Baku)
- sfert 4: Suedia / Ucraina - Anglia / Germania (22:00, Roma)
Etichete: italia , razvan lucescu , euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vorbind recent pe canalul său YouTube, Dr. Lichtman a declarat că previziunile sale cu privire la...