Englezii au confirmat! Cât vor lipsi de pe teren Ben Chilwell și Mason Mount. Planurile lui Southgate, date peste cap
articol scris de Digi Sport22.06.2021, 13:47
Ben Chilwell (24 de ani) și Mason Mount (22 de ani) au intrat în izolare înaintea ultimului meci din Grupa D de la EURO 2020, Cehia-Anglia, care va începe diseară, de la ora 22:00, LIVE TEXT pe digisport.ro.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Oficialii Federației Engleze de Fotbal au confirmat faptul că cei doi fotbaliști au intrat în izolare timp de zece zile, până la 28 iunie 2020. În aceste condiții, Gareth Southgate, selecționerul Angliei, nu se va baza, mai mult ca sigur, pe Chilwell și pe Mount nici la meciul din faza optimilor, susține The Sun.
Cei doi fotbaliști ai lui Chelsea au fost obligați să intre în izolare pentru că au fost surprinși îmbrățișându-se cu Billy Gilmour, mijlocașul Scoției legitimat, de asemenea, la câștigătoarea Ligii Campionilor, după meciul direct, încheiat 1-1, care a fost, ulterior, depistat pozitiv cu COVID-19.
Ben Chilwell și Mason Mount, în izolare înainte de Anglia - Cehia
Totuși, ceilalți fotbaliști scoțieni sau selecționerul Steve Clarke vor fi la stadion pentru partida cu Croația, deși, la fel ca Ben Chilwell și Mason Mount, au luat contact cu Billy Gilmour imediat după meci, în vestiar sau la următoarele antrenamente.
Mai mult, Andy Robertson, fundașul scoțian al lui Liverpool, a postat pe rețelele sociale un material video în care juca tenis de masă alături de Billy Gilmour chiar în noptea dinaintea testării pozitive a mijlocașului, postare pe care a șters-o ulterior.
Din acest motiv, Gareth Southgate, selecționerul Angliei, a recunoscut că nu înțelege pe ce bază sunt aleși fotbaliștii plasați în izolare pentru că au fost contacți direcți ai lui Billy Gilmour.
În primele două runde din faza grupelor, Ben Chilwell nu a evoluat niciun minut, în timp ce Mason Mount a fost integralist atât în 1-0 cu Cehia, cât și în remiza, 1-1, cu Scoția.
Înaintea partidei directe, Cehia și Anglia ocupă primele două poziții din grupă, cu câte patru puncte, la trei lungimi în fața Croației și Scoției.
Etichete: gareth southgate , mason mount , ben chilwell , billy gilmour covid , anglia euro 2020 covid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...