Cum a ajuns Bucureștiul să organizeze meciuri la Euro 2020: "Am trimis în 2011 o scrisoare, nimeni nu știa asta"
articol scris de Digi Sport11.06.2021, 13:38
Pe 19 septembrie 2014, UEFA a anunțat că patru meciuri de la Euro 2020 se vor desfășura la București. La aproape șapte ani de la acel moment a venit momentul turneului final.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a fost artizanul acestui moment extrem de important pentru fotbalul românesc. România a avut un dosar solid în cursa pentru obținerea meciurilor de la Euro 2020, iar după ce Polonia și Cehia s-au retras pe ultima sută de metri, Bucureștiul a avut drum liber spre acest moment.
Cum a ajuns Bucureștiul să organizeze meciuri la Euro 2020. Mircea Sandu: "Am trimis în 2011 o scrisoare, nimeni nu știa asta"
Mircea Sandu a explicat recent, într-un interviu acordat pentru Agerpres, care au fost pașii pe care i-a urmat pentru a convinge UEFA că Bucureștiul poate organiza meciuri la Euro 2020:
"Am început în 1998 cu Campionatul European de tineret, am continuat cu cel de juniori şi aşa mai departe, culminând în 2012 cu finala Europa League. Asta pentru că am reuşit împreună cu municipalitatea şi cu Guvernul să găsim resursele pentru construcţia noului stadion naţional.
În 2011 l-am inaugurat şi ţinând cont de proiectele care urmau la UEFA, având în vedere că eram membru în Comitetul Executiv şi aveam informaţia imediată, am făcut primul pas către preşedintele de atunci şi secretarul general, Platini şi Infantino, prin care FRF şi Guvernul României şi cu Primăria Capitalei şi Aeroportul Otopeni pun la dispoziţie toate condiţiile pentru a candida în 2020 la organizarea Campionatului European. Asta în condiţiile în care erau 12 oraşe coorganizatoare.
Deci în 2011 am făcut această scrisoare, nu a avut nimeni cunoştinţă despre acest aspect, pentru că aşa am stabilit cu preşedintele şi secretarul general al UEFA să nu facem foarte multă vâlvă. Am primit un răspuns de la ambele persoane care ne-au comunicat că sunt încântate şi că FRF îşi poate depune această candidatură cu susţinerea instituţiilor statului român.
Au urmat paşii imediaţi, am informat Comitetul Executiv, am luat aprobare printr-o hotărâre a Adunării Generale să devenim candidaţi, am informat guvernul", a spus Mircea Sandu, pentru Agerpres.
VIDEO Cum a fost construit Arena Națională, stadionul care găzduiește meciuri la Euro 2020
Grupele EURO 2020
- Grupa A (Roma şi Baku): Turcia, Italia, Ţara Galilor, Elveţia
- Grupa B (Copenhaga şi Sankt Petersburg): Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia
- Grupa C (Amsterdam şi Bucureşti): Olanda, Ucraina, Austria, Macedonia de Nord
- Grupa D (Londra şi Glasgow): Anglia, Croaţia, Scoţia, Cehia
- Grupa E (Sevilla şi Sankt Petersburg): Spania, Suedia, Polonia, Slovacia
- Grupa F (Munchen şi Budapesta): Ungaria, Portugalia, Franţa, Germania
Euro 2020, la Bucureşti. Programul meciurilor găzduite de Arena Naţională
- 13 iunie, Austria - Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C)
- 17 iunie, Ucraina - Macedonia de Nord (16:00, Bucureşti, Grupa C)
- 21 iunie, Ucraina - Austria (19:00, Bucureşti, Grupa C)
- Optimi de finală: 1F - 3A/B/C (22:00, Bucureşti)
Stadioanele Steaua, Arcul de Triumf și Rapid au fost modernizate pentru Euro 2020, dar numai primele două găzduiesc antrenamente
Galerie Foto
Pentru Euro 2020 a fost construită și calea ferată de la Gara de Nord până la aeroport
Galerie Foto
VIDEO Cum poți intra la meciurile de la Euro 2020
Etichete: arena nationala , mircea sandu , euro 2020 la bucuresti , euro 2020 arena nationala , meciuri euro 2020 , meciuri euro 2020 bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...