Concluzia trasă de Anghel Iordănescu, după Ucraina - Macedonia de Nord: ”Nu ne făceam de râs”
articol scris de Digi Sport17.06.2021, 19:18
Anghel Iordănescu, selecționerul care a dus România la EURO 2016, a urmărit de pe Arena Națională meciul dintre Ucraina și Macedonia de Nord, încheiat cu scorul de 2-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul selecționer a tras o concluzie după ce a văzut Ucraina, Austria și Macedonia de Nord la București. Naționala României putea face față la acest turneu final și ”este peste 6-7 echipe” prezente la EURO 2020.
Anghel Iordănescu: ”Nu ne făceam de râs”
„S-a văzut că Ucraina e superioară. Din păcate, rămânem cu regretul că se putea ca echipa națională să fie la acest turneu final. În primul rând, era o emulație pentru tot fotbalul nostru, pentru jucătorii noștri, pentru suporteri. Sunt convins că echipa națională avea și o prestație bună, nu ne făceam de râs.
Eu cred, și când spun acest lucru țin cont de calitățile jucătorilor noștri, că echipa noastră națională este peste 6-7 echipe care sunt prezente la acest Campionat European. Echipa noastră putea să joace de la egal la egal și cu Ucraina și cu Austria”, a spus Anghel Iordănescu, după Ucraina - Macedonia de Nord 2-1.
România se luptă pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022. ”Tricolorii” au trei puncte după primele trei meciuri și sunt la nouă puncte de liderul grupei J, Armenia. Macedonia de Nord, Germania, Islanda și Liechtenstein completează grupa.
Etichete: romania , euro 2020 , anghel iordanescu , ucraina - macedonia de nord
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...