Exclusiv Ce s-a decis astăzi în ședința pentru Euro 2020 de la București legat de epidemia de coronavirus
28.02.2020, 15:31Subiectul ”coronavirus” a pus în gardă Autoritățile Statului Român. Vineri a avut loc o ședință interministerială privind organizarea meciurilor de la Campionatul European, în cadrul căreia a fost prezent și Gică Popescu, consilierul prim-ministrului, dar și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Contactat de Digi Sport, Gică Popescu a precizat că în cadrul ședinței a fost abordat și subiectul ”coronavirus” și spune că organizatorii sunt pregătiți din acest punct de vedere.
Gică Popescu: ”Toată lumea așteaptă să vadă cum evoluează această situație”
”L-am invitat și pe domnul Raed Arafat. Cum era normal, după toate zvonurile acestea am fost nevoiți să abordăm și subiectul 'coronavirus'. Deocamdată nu sunt probleme de îngrijorare pentru că nici UEFA nu s-a pronunțat cu privire la această situație. Toată lumea așteaptă să vadă cum evoluează și dacă evoluează această situație care, să fim sinceri, preocupă pe toată lumea, inclusiv pe cei de la UEFA. Și eu am avut contact zilele trecute cu șeful de proiect de acolo, nu ia nimeni piciorul de pe accelerație.
Mergem înainte sperând ca lucrurile să nu evolueze în așa fel încât să pună în pericol desfășurarea Campionatului European. Deocamdată nu este situația de așa fel încât să ne preocupe. Cei care se ocupă de acest lucru spun că sunt pregătiți ca lucrurile să nu ia amploare. Noi, cei care coordonăm și ne ocupăm de acest proiect, mergem înainte cu toate celelalte obiective”, a spus Gică Popescu, pentru Digi Sport.
Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, va găzdui trei meciuri din cadrul grupelor Campionatului European și un meci din cadrul optimilor de finală.
Un jucător de la Pianese, diagnosticat cu coronavirus
Jucătorul nu s-a antrenat cu colegii săi în ultimele zile, dar a luat masa alături de ei. Cu o săptămână înainte, în ziua sa liberă, și-a vizitat părinții în zona Emilia-Romagna. Fotbalistul lui Pianese a călătorit cu trenul.
Ca măsură de precauție după acest caz, gruparea Pianese și-a suspendat temporar ședințele de pregătire.
Italia, paralizată de teama coronavirus
Patru meciuri din etapa trecută de Serie A, Verona - Cagliari, Torino - Parma, Atalanta - Sassuolo și Inter - Sampdoria, au fost amânate din cauza apariției cazurilor de coronavirus.
Cinci partide din acest weekend, printre care și derby-ul Juventus - Inter, vor avea loc fără spectatori, la solicitarea Guvernului Italiei.
Italia este țara din Europa cea mai afectată de virusul Covid 19. Până acum, 400 de persoane au fost infectate, iar 12 oameni și-au pierdut viața.
Etichete: euro 2020 , gica popescu , campionatul european 2020 , raed arafat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...