Ce a prezis porcușorul Elvis înainte de Ucraina - Anglia
articol scris de Digi Sport03.07.2021, 15:46
Un porc negru visayan, pe nume Elvis, de la grădina zoologică din Bristol, a prezis că Anglia va învinge Ucraina, la Roma, în sferturile de finală ale EURO 2020.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
EURO 2020 | Porcușorul Elvis a prezis victoria Angliei cu Ucraina
Elvis şi ''prietenul'' său Polly au prezis corect victoria reprezentativei lui Gareth Southgate în faţa Germaniei, în runda precedentă, alegând să mănânce dintr-un castron pe care era desenat steagul Angliei.
Vineri seara, Elvis a preferat din nou să mănânce din castronul pe care era desenat drapelul englez, ''prezicând'' astfel că Three Lions se vor califica în semifinale.
EURO 2020 | Motanul Ahile prezisese victoria Spaniei cu Elveția
Pe 1 iulie, motanul Ahile, "oracolul" de la muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, a prezis victoria selecţionatei Spaniei în faţa Elveţiei, în sferturile de finală ale EURO 2020. Acest lucru s-a şi întâmplat vineri seara, Spania calificându-se în semifinale după ce a învins cu scorul de 3-1 la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal după 120 de minute, 1-1 (1-0, 1-1).
Ca şi în predicţiile anterioare ale felinei, curatorii muzeului i-au dat lui Ahile să miroasă două boluri cu mâncare. Imediat după ce le-au pus pe masă, montanul s-a repezit asupra castronului pe care se afla steagul Spaniei. El a mâncat din acel bol circa un minut.
Îngrijitorul a anunţat că Ahile nu a manifestat niciun interes faţă de castronul elveţian şi a optat pentru cel spaniol. Felina, una dintre comorile muzeului Ermitaj, este surdă dar aproape infailibilă atunci când vine vorba de alegerea câştigătorului pe terenul de fotbal. De la debutul actualului Campionat European, Ahile a făcut şase predicţii, în cinci din ele reuşind să prevadă corect învingătoarea.
În urmă cu trei ani, la Cupa Mondială din Rusia, motanul a prezis victoria selecţionatei ruse în faţa Spaniei, în optimile de finală, una dintre surprizele competiţiei. Ahile iubeşte fotbalul şi, potrivit îngrijitorilor săi, îşi petrece ziua jucându-se cu mingea în subsolurile muzeului.
Câteva zeci de pisici, ai căror strămoşi au fost aduşi de ţarul Petru cel Mare în secolul XVII, protejează în prezent de rozătoare capodoperele de la muzeul Ermitaj şi dispun de un personal dedicat lor.
Etichete: anglia , ucraina , elvis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...