Burleanu, atacat din toate părţile: "Cum să nu-i inviţi acolo pe Hagi, Nadia, Ilie Năstase, Țiriac, Patzaichin?"
03.12.2019, 16:55La fel ca Gică Hagi, Mircea Lucescu, Emeric Ienei, Cristian Chivu etc, nici Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, nu s-a aflat printre invitaţii români prezenţi la tragerea la sorţii pentru EURO 2020, desfăşurată duminică la Romexpo.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mircea Sadu este unul dintre cei datorită cărora Bucureştiul se află printre cele 12 oraşe care vara viitoare vor organiza meciuri, patru, de la turneul final. În mandatul său de preşedinte al FRF şi membru în Comitetul Executiv al UEFA s-a depus dosarul şi l-a convins pe Michel Platini, conducătorul de atunci ale UEFA, să susţină candidatura României.
Reacţia lui Mircea Sandu după ce nici el nu a fost invitat la tragerea la sorţi a grupelor pentru EURO 2020
"Dar Burleanu ce a făcut? Și-a bătut joc de toate valorile României. Cum să nu îi inviți acolo pe Hagi, Nadia, Ilie Năstase, Țiriac, Patzaichin? Te mândreai cu ei acolo, iar oamenii ăștia sunt cunoscuți peste tot în lume.
Burleanu, în viața lui, nu o să facă pentru fotbalul românesc ce am făcut eu. Nu o să lase nimic bun în urma lui. Pe el niciodată să nu îl comparați cu mine sau cu alți oameni care au fost înaintea mea la conducerea FRF", a declarat Mircea Sandu pentru ProSport.
Mircea Sandu spune că nu pentru stadioane a vrut să aducă EURO 2020 la Bucureşti
„Nu am fost invitat la acest eveniment, iar acum chiar îmi pare rău că am obținut aducerea turneului la București. De ce m-am implicat atunci? Foarte simplu!
Am văzut cum se dezvoltau țările care au primit astfel de turnee înaintea noastră, iar eu nu pentru construcția unor stadioane am vrut să obțin acest turneu, ci pentru modernizarea și construirea de autostrăzi am făcut acest lucru. Mi-am dorit și apariția trenului rapid. Aceste lucruri am sperat din suflet că se vor realiza pentru România", a mai spus Sandu pentru sursa citată.
Etichete: mircea sandu , razvan burleanu , tragere la sorti euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...