Galerie Foto România U21 Euro 2019 | 200 de suporteri au asistat la antrenamentul deschis al naționalei de tineret
16.06.2019, 20:47Prezența naționalei de tineret a României la Euro 2019 a stârnit interesul fanilor din Italia. 200 de suporteri au ținut neapărat să asiste la antrenamentul "tricolorilor mici", ceea înseamnă că jucătorii pregătiți de Mirel Rădoi vor avea susținere la meciurile de la Campionatul European din Italia și San Marino.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Temperatura de peste 33 de grade Celsius nu i-a împiedicat pe românii stabiliți în Italia să asiste la antrenamentul fotbaliștilor tricolori pe micuțul stadion Tonimo Pantieri din Maldola, zona Emilia Romagna, conform site-ului frf.ro. În această localitate s-a născut Alberto Zaccheroni, antrenor care a pregătit, printre alte, pe AC Milan, Inter Milano sau Juventus.
După o oră de exerciții, cu precădere cu mingea, pe placul tribunelor, lotul s-a întors în cantonament. Mâine e antrenamentul oficial, iar poimâine începe lupta!
Biletele la Euro 2019 sunt la mare căutare
Ricardo Grigore, convocat în ultima clipă, nu a prea avut timp să se ocupe de procurarea biletelor pentru familie și prieteni. "Am primit multe telefoane, dar să văd acum cu biletele pentru că este mai dificil, se găsesc mai greu, dar sper să le fac rost", a mărturisit dinamovistul.
În schimb, Dennis Man a fost mai prevăzător. "Eu am avut timp să aranjez biletele pentru ai mei. Cu siguranță vor fi mulți români și vrem să jucăm în primul rând pentru ei și pentru cei care ne urmăresc de acasă", a declarat tânărul "tricolor".
Galerie Foto
sursa: frf.ro
Cei 23 de jucători pe care îi are în pregătire Mirel Rădoi
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Vlad Dragomir (Perugia)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Grupele de la Euro 2019
GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația
Programul grupei C
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle.
Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.
Etichete: romania u21 , romania u21 antrenament , romania u21 suporteri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...