Euro U21 | Presa engleză, la picioarele lui Ianis Hagi, după Anglia - România 2-4: "Cinci lucruri pe care trebuie să le știți"
23.06.2019, 09:24România U21 a debutat incredibil la Euro 2019, cu două victorii din două meciuri, 4-1 cu Croația și 4-2 cu Anglia. Și nu a făcut-o oricum, ci în stil de mare echipă, iar acest aspect nu a trecut neobservat de presa din toată lumea și mai ales de cea engleză.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dintre toți "tricolorii", britanicii au pus ochii pe fiul "Regelui" Hagi, Ianis, care a marcat două goluri în cele două partide, însă a impresionat cu tehnicitatea sa și cu o dinamică excelentă în joc.
Publicația 90minutes îl laudă pe jucătorul de la Viitorul, despre care spune că e un playmaker și al cărui nume "sună familiar", iar apoi relevă cinci aspecte pe care "trebuie să le știți" despre el.
1. E fiul lui Gheorghe Hagi - Publicația menționată susține că "ați avut dreptate când vi s-a părut numele cunoscut" și îl laudă pe fostul component al Generației de Aur, despre care spune că a fost unul dintre cei mai buni jucători ai anilor 1980-1990. Gheorghe Hagi e lăudat în continuare și se menționează și faptul că a jucat la Real Madrid și Barcelona, precum și la Galatasaray.
Cu atât mai mult, acum tatăl și fiul "lucrează împreună", la Viitorul, ceea ce ar însemna că Ianis este crescut în același spirit, iar un eventual transfer nu poate fi decât unul foarte reușit.
2. Al doilea aspect care este adus în discuție este transferul lui Ianis la Fiorentina, însă se britanicii subliniează că nu a fost unul de bun augur pentru tânărul "decar". Astfel, plecarea sa de la Fiorentina a fost necesară, mai ales că ulterior a fost nominalizat pe lista prestigiosului concurs European Golden Boy. Așadar, cu mai multă experiență adunată, acum ar fi momentul oportun ca el să se transfere din nou.
3. Arsenal îl urmărește - Apropo de transfer, britanicii menționează că prestațiile sale au făcut ca Arsenal să se intereseze de un posibil transfer al său, ceea ce ar însemna o lovitură uriașă dată de Viitorul.
Interesant este că publicația citată susține că Arsenal nu ar vrea să arunce cu bani în această perioadă de transferuri și menționează că valoarea de piață a lui Ianis ar fi de 10 milioane de lire sterline (11,2 milioane de euro), cu toate că Transfermarkt îl cotează la 5,5 milioane.
Dacă vrea să și-l adjudece, Arsenal trebuie să se grăbească pentru că Sevilla, Ajax și Anderlecht și-l doresc.
4. E căpitan la FC Viitorul - Un alt amănunt care nu poate fi trecut cu vederea este responsabilitatea pe care i-a trasat-o Gheorghe Hagi lui Ianis, după ce l-a făcut căpitan la VIitorul. Englezii menționează și performanțele lui Ianis din sezonul recent încheiat.
5. A impresionat la Euro U21 - Nu în ultimul rând, prestația lui Ianis Hagi, de la Euro Under 21, a impresionat pe toată lumea. Publicația citată menționează că mijlocașul de 20 de ani este om de bază în naționala lui Mirel Rădoi, pentru care a înscris de două ori în două meciuri la turneul final.
Ianis Hagi, lăudat de toată presa internațională
Jocul "tricolorilor" a fost unul cu totul entuziasmant, iar la acest aspect a contribuit cu brio și Ianis Hagi.
"Așa tată, așa fiu", este titlul dat de Goal.com, după prestația entuziasmantă a României contra Angliei.
Cei de la FootballTalentScout au postat o poză de colecție, cu Ianis Hagi în tricoul lui Galatasaray, la finala Cupei UEFA din 2000. Fotbalistul născut la Istanbul avea atunci un an și jumătate.
Etichete: romania u21 , ianis hagi , euro 2019 , romania u21 euro 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...