EURO 2019 l România, victima unor scheme tactice! Germanii au dezvăluit trucurile prin care i-au eliminat pe tricolori
30.06.2019, 15:08Naţionala de tineret a României a ieşit cu fruntea sus de la EURO 2019 după o semifinală contra campioanei en-titre, Germania. Nemţii recunosc că au tremurat serios la meciul de la Bologna, unde au deschis scorul, dar tricolorii au reuşit să întoarcă senzaţional rezultatul până la pauză.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Presa germană dezvăluie care au fost momentele cheie prin care elevii lui Stefan Kuntz au evitat un eşec în faţa României. La pauza meciului, unul din secunzi, Daniel Niedzkowski, le-a arătat jucătorilor două scheme care s-au dovedit vitale.
"Am pierdut multe nopţi analizând adversarul, dar sunt încântat de fiecare dată când ideile noastre sunt puse în aplicare şi funcţionează. Noi am revenit în meci în urma unei faze fixe, la o lovitură de colţ. Nu ne-am antrernat special, dar le-am desenat-o băieţilor, iar schema a stat mereu pe tablă în vestiar. Am remarcat că românii preferă să lase 3 jucători mai avansaţi, iar în mijlocul careului nu e deloc aglomeraţie. Le-am cerut să profite de acest lucru!", a declarat antrenorul pentru Bild.
Zis şi făcut. În minutul 51, Germania era condusă cu 2-1 când a obţinut o lovitură de colţ. Amiri nu centrează în gura porţii, ci spre zona punctului de la 11 metri. Dahoud vine din spate, este agăţat de Ianis Hagi şi germanii primesc un penalty transformat de Waldschmidt.
Tricolorii lui Mirel Rădoi au căzut în capcană
Tacticianul germanilor a mai sesizat un aspect care a ajutat echipa să dea un gol decisiv.Daniel Niedzkowski le-a atras atenţia jucătorilor săi asupra modului în care tricolorii lui Rădoi se comportă la loviturile libere.
"Am studiat cu minuţiozitate mişcările portarului, am văzut că pleacă destul de des la cornere din poartă. La fel, la loviturile libere - am remarcat cum jucătorii români sar ca să anticipeze şutul! De aceea, le-am recomandat să încerce să tragă pe jos pentru a avea culoar", a dezvăluit analistul din tabăra campioanei.
Pe finalul partidei, când scorul era 2-2 şi meciul era gata să intre în prelungiri, Germania a obţinut o lovitură liberă din apropierea careului. Golgeterul Waldschmidt a executat viclean, zidul tricolorilor a lăsat o breşă, iar Ionuţ Radu a fost învins.
Germania mai are un meci pentru a deveni din nou campioană, iar antrenorii promit că au pregătit surprize şi la finala cu Spania de diseară.
Etichete: romania u21 , mirel radoi , germania u21 , luca waldschmidt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...