EURO 2019 l Mesajul războinic al lui Radu Boboc înainte de semifinala cu Germania
25.06.2019, 14:58EURO 2019 | Naţionala de tineret a României scrie istorie la Europeanul de tineret, iar jucătorii realizează cu greu că sunt aproape de o finală. Unul dintre tricolorii lui Mirel Rădoi, Radu Boboc, trăieşte un sezon fantastic - a început să prindă mai multe meciuri la Viitorul lui Hagi, iar acum joacă o semifinală cu campioana Europei, Germania. Fundaşul câştigătoarei Cupei României era convins că echipa naţională va fi uraganul de la EURO 2019.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Înainte să ajungem aici mulţi ne considerau outsideri, nu ne dădeau nicio şansă, spuneau înainte de meciuri că e ultimul zâmbet înainte de furtună, dar noi am fost furtuna care i-a răpus pe ceilalţi! Când îţi doreşti un lucru adevărat se împlineşte, nu prea realizăm în acest moment ce se întâmplă, dar am făcut un lucru unic, ne bucurăm că am ajuns şi la Olimpiadă, ne bucurăm din plin de asta", a declarat după meci jucătorul de 20 de ani.
Tricolorii lui Rădoi aşteaptă fanii şi joi la Bologna
Radu Boboc a intrat contra Franţei în locul lui Florin Ştefan şi nu a avut deloc trac contra jucătorilor de la PSG, Lyon, Monaco sau Arsenal. Fundaşul Viitorului a fost emoţionat de atmosfera creată de fanii tricolorilor şi speră ca galeria să-i încurajeze şi în semifinala de la Bologna.
"Nu am riscat nimic ştiam că ne putem califica şi cu un egal, normal am ţinut de scor. Am încercat să jucăm pe contraatac şi eu zic că ne-a ieşit. Vreau să le mulţumesc românilor că ne-au susţinut mereu, au fost al 12-lea jucător şi îi aşteptăm şi la Bologna", a fost mesajul lui Boboc.
Fotbalistul născut în 1999 a debutat în Liga întâi în prima etapă a campionatului trecut, odată cu Alexi Pitu, într-un meci contra Dunării Călăraşi.Cei doi au mărit la 36 numărul jucătorilor crescuţi la Academia Gheorghe Hagi care au debutat în Liga 1 în tricoul formaţiei de la Ovidiu.
-
La 8 ani a început să joace fotbal la Şcoala Gică Popescu
La 14 ani a ajuns la Academia Hagi
Până la 19 ani, Radu Boboc a devenit campion naţional 2011-2012, campion naţional 2012-2013, campion naţional 2014-2015 , campion naţional 2015-2016, campion naţional 2016-2017, campion naţional 2017-2018, turneu lot naţional Syrenka CUP Polonia U17, campion Cupa Elitelor U19
A debutat în Liga I în sezonul 2018-2019, la Viitorul
EURO 2019 | Gică Hagi a înființat Academia în 2009
Gică Hagi a înființat Academia de Fotbal în urmă cu fix 10 ani. ”Regele” a investit banii câștigați ca jucător pentru a crește viitorul fotbalului românesc. Deși la început părea riscant, timpul i-a a dat dreptate lui Hagi.
”În 2020 vor fi 11 jucători de la Viitorul la echipa națională”, spunea Gică Hagi în 2010, iar previziunile ”Regelui” s-au adeverit.
Pe lângă jucătorii formați, Hagi a făcut și performanță pe plan intern. A câștigat un titlu și o Cupă a României.
Germania - România se va juca joi, 27 iunie, de la ora 19:00, pe Stadio Renato Dall'Ara, din Bologna. În a doua semifinală, de la ora 22:00, se vor întâlni Spania şi Franţa.
Etichete: romania u21 , mirel radoi , fc viitorul , radu boboc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...