VIDEO Goluri superbe în preliminariile pentru Euro 2016. ”Dubla” lui Robben, în top, un autogol spectaculos
17.11.2014, 23:01Olanda a făcut spectacol contra Letoniei (6-0), Cehia s-a impus cu un autogol în fața Islandei (2-1), în timp ce suporterii prezenți la Italia - Croația (1-1) s-au consolat cu două goluri spectaculoase.
Duminică, 16 noiembrie, a fost o nouă zi dedicată partidelor din preliminariile pentru Euro 2016. Olanda a câștigat la scor contra Letoniei, 6-0 (DETALII AICI și VIDEO), succes care, cel puțin momentan, îl menține în funcție pe selecționerul Guus Hiddink, dar a făcut și spectacol în fața propriilor fani.
Unul dintre cei mai buni jucători ai batavilor a fost Arjen Robben (30 de ani). Mijlocașul celor de la Bayern Munchen a marcat două goluri și a dat și un assist, la reușita lui Van Persie din minutul 6.
Robben (DETALII AICI și VIDEO) a marcat golul al doilea al olandezilor în minutul 35. După o cursă de la mijlocul terenului, Arjen i-a pasat lui Van Persie, acesta i-a retrimis scurt, după care primul a șutat din afara careului în colțul scurt din stânga portarului Kolinko.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
VIDEO Preliminariile pentru Euro 2016. Rusia a pierdut în Austria. Rezumate, rezultate, marcatori şi clasamente
Fotbalistul celor de la Bayern a realizat dubla în minutul 82, după o pasă de la Wijnaldum, după care a finalizat tot pe colțul scurt, tot în stânga lui Kolinko.
Goluri demne de luat în seamă au fost și la Italia - Croația 1-1 (DETALII AICI și VIDEO). Ambele reușite au fost frumoase.
Era minutul 11 al partidei de la Milano, când Candreva a șutat de la 25 de metri, fără nicio reacție din partea portarului Subasic.
Avantajul italienilor n-a fost unul de durată, pentru că sârbii au restabilit egalitatea prin Perisic, care a primit o pasă de la Rakitic, undeva în lateral stânga, a intrat în careu, după care a șutat și a marcat, și cu ”ajutorul” lui Buffon.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
În fine, și Cehia - Islanda 2-1(DETALII AICI și VIDEO) a avut parte de două goluri spectaculoase. Conduși pe tabelă, absolut surprinzător, de către islandezi, încă din minutul 9, cehii au revenit în meci grație golului marcat de Kaderabek, în secundele de prelungiri ale primei reprize, cu o lovitură de cap, care s-a oprit direct la vinclu.
Într-un final, gazdele și-au asigurat cele trei puncte grație unui autogol surprinzător, ce l-a avut în prim plan pe Hallfreosson.
Etichete: robben , preliminarii euro 2016 , olanda letonia 6-0 video , cehia islanda 2-1 video , goluri spectaculoase preliminarii euro 2016 , italia croatia 1-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...