VIDEO Azerbaidjan - Croația 0-0. Oaspeții rămân neînvinși în preliminariile Euro 2016
03.09.2015, 21:54Croaţia rămâne neînvinsă în preliminariile Euro 2016, dar a pierdut neaşteptat două puncte în Azerbaidjan, în faţa selecţionatei antrenate chiar de legenda fotbalului croat, Robert Prosinecki.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prima șansă de gol a aparținut Croației. Vrsaljko i-a centrat bine lui Perisic, dar şutul a fost respins de Agaiev (28). Singura ocazie a gazdelor a fost în debutul reprizei secunde, la execuţia lui Nazarov din afara careului (47).
Reacţia croaţilor a venit imediat: Perisic, noul jucător al Interului, a vrut să centreze, dar mingea s-a dus în transversală (49). Apoi, Kovacic a şutat puţin pe lângă poartă dintr-o poziţie foarte bună (67), iar Mandzukic a finalizat slab, la centrarea lui Rakitic (85).
Croaţia rămâne lider în grupă, dar a fost penalizată cu un punct în aceste preliminarii, așa că poate să rămână doar cu 14 puncte. Astfel, croații îşi complică situaţia înainte de meciul de duminică, din Norvegia, în timp ce Azerbaidjan rămâne neînvinsă în ultimele trei meciuri, de când a fost preluată de Prosinecki.
ECHIPELE
Azerbaidjan: Agayev - Mirzabayov, Huseynov, Sadiqov, Dasdamirov - Ismayilov, Nazarov ('90+1 Israfilov), Qarayev, Amirquliyev, R. Qurbanov ('79 Nadirov) - M. Qurbanov ('63 Sadiqov)
Antrenor: Robert Prosinecki
Croația: Subasic - Vrsaljko, Corluka, Vida, Pranjic - Badelj ('59 Kovacic), Modric ('71 Brozovic) - Pjaca, Rakitic, Perisic ('83 Kalinic), Mandzukic
Antrenor: Niko Kovac
Clasamentul grupei H:
Etichete: croatia azerbaidjan , preliminarii europene , croatia meci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...