Tătărușanu, titular în echipa celor mai slabi jucători din faza grupelor, la Euro 2016
24.06.2016, 13:37Faza grupelor de la Campionatul European s-a încheiat și 8 dintre cele 24 de formații prezente în Franța au plecat acasă, printre ele fiind și naționala antrenată de Anghel Iordănescu. Presa din Italia a alcătuit un prim 11 al celor mai slabi jucători din faza grupelor, iar printre ei se numără și Ciprian Tătărușanu.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
În echipă și-au făcut loc mai mulți jucători ale căror echipe au mers mai departe. Practic, dintre cei 11 fotbaliști prezentați de jurnaliștii din "Cizmă", doar 4 nu vor mai avea ocazia să evolueze la acest Campionat European.
Italienii de la Calciomercato notează că greșeala goalkeeperului din meciul cu Albania a trimis naționala României acasă, dar subliniază că lui Tătărușanu nu i se poate reproșa nimic la golul încasat de la Giroud, în disputa cu Franța.
Linia defensivă este formată din Alaba (Austria), Pepe (Portugalia), Lichsteiner (Elveția) și Evra (Franța), cu mențiunea că ultimii trei vor evolua probabil și în optimile de finală. Lichsteiner și Evra au comis penalty-urile din care România a marcat singurele sale goluri de la Euro 2016, Alaba a fost inexistent în echipa Austriei deși ar fi trebuit să fie liderul din teren, în timp ce Pepe a comis destule erori într-o defensivă a Portugaliei care a încasat 4 goluri în 3 meciuri.
Mijlocul este format din Konoplyanka (Ucraina), Kovacic (Croația), Gotze (Germania). Ucraina a fost singura echipă care a terminat competiția cu 0 puncte și fără gol marcat, în condițiile în care jucătorul legitimat la Sevilla ar fi trebuit să asigure productivitatea ofensivei. Kovacic nu a reușit să-și facă loc în echipa Croației nici măcar atunci când Modric a fost menajat în timp ce Gotze și-a pierdut din strălucirea afișată la Campionatul Mondial din Brazilia.
Tripleta din atac îi cuprinde pe Ibrahimovic (Suedia), Lewandowski (Polonia) și Kane (Anglia). Niciunul dintre cei trei nu a reușit să înscrie la Euro 2016, cu mențiunea că ultimii doi vor continua în competiția care are loc pe pământ francez. Deși înainte de startul turneului erau priviți ca principalii candidați pentru titlul de golgheter, cei trei atacanți au câte un 0 la capitolul reușite.
ECHIPA "PETARDELOR":
Tătărușanu (România) - Lichsteiner (Elveția), Pepe (Portugalia), Alaba (Austria), Evra (Franța) - Konoplyanka (Ucraina), Kovacic (Croația), Gotze (Germania) - Lewandowski (Polonia), Ibrahimovic (Suedia), Kane (Anglia)
Antrenor: Leonid Slutsky
Etichete: ciprian tatarusanu , echipa petardelor , tatarusanu slab
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...