Svastică pe gazon la meciul Croaţia-Italia. "Este ruşinos pentru fotbalul croat şi pentru întreaga ţară"
13.06.2015, 10:23Croaţia riscă o nouă sancţiune din partea UEFA, după ce o svastică a fost vizibilă pe gazonul stadionului pe care naţionala lui Niko Kovac a remizat cu Italia, scor 1-1, în preliminariile Euro 2016.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Simbolul nazist a putut fi observat foarte clar în jumătatea de teren în care Italia a atacat în prima repriză a partidei disputate la Split. Îngrijitorul terenului a încercat să îndepărteze svastica de pe gazon la pauză, însă răul fusese deja făcut.
Incidentul este cu atât mai regretabil cu cât Croaţia a fost nevoită să joace meciul cu Italia fără spectatori, din cauza scandărilor rasiste ale propriilor fani la partida cu Norvegia.
Federaţia Croată de Fotbal şi-a cerut scuze pentru incident şi a cerut poliţiei să-i găsească pe cei vinovaţi.
"Ne cerem scuze tuturor privitorilor, oaspeţilor noştri din Italia şi jucătorilor ambelor echipe. Ceea ce s-a întâmplat este ruşinos nu doar pentru fotbalul croat, ci şi pentru întreaga ţară", a declarat purtătorul de cuvânt al federaţiei, Tomislav Pacak.
Oficialul croat a explicat şi cum a fost posibil ca simbolul nazist să apară pe gazon: "Un agent chimic a fost folosit pe teren cu 24 sau 48 de ore înainte de meci, pentru a-l face vizibil în timpul jocului".
Pacak a mai precizat ca UEFA a fost anunţată despre incident.
"În mod evident, este un act de sabotaj şi un act criminal. Îl condamnăm şi cerem poliţiei şi justiţiei să-i găsească pe cei responsabili", a afirmat purtătorul de cuvânt al federaţiei.
Peşedintele federaţiei croate, Davor Suker, a fost extrem de nervos din cauza incidentului.
"E o problemă pe care o avem, aceea că fanii nu respectă regulile. Lucrăm pentru a o rezolva, dar, din păcate, un alt lucru s-a întâmplat. Evident că sunt nervos", a declarat fostul mare atacant croat.
Fanii croaţi au antecedente în pivinţa manifestărilor naziste. În 2006, într-un amical cu Italia, la Livorno, aproximativ 200 de suporteri croaţi au format o svastică umană şi au făcut salutul nazist.
Etichete: italia , euro 2016 , croatia , preliminariile euro 2016 , svastica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...