Surprize în lotul Italiei pentru "dubla" cu Malta şi Bulgaria. Giovinco revine la naţională
30.08.2015, 13:27Selecţionerul naţionalei Italiei, Antonio Conte, a anunţat numele jucătorilor convocaţi pentru meciurile cu Malta şi Bulgaria, din preliminariile Euro 2016.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nu lipsesc surprizele, poate cele mai mari fiind chemarea la lot a lui Andrea Pirlo şi cea a lui Sebastian Giovinco, fotbalişti care evoluează peste ocean, în MLS.
"Am vorbit la telefon şi mi-a spus dinainte că are de gând să mă cheme. Avem două meciuri importante cu Malta şi Bulgaria, pentru că în joc este calificarea", a declarat Pirlo, într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport.
Pentru Giovinco, este vorba despre o revenire după aproape un an în "squadra azzurra". Ultima sa selecţie a venit în noiembrie 2014, la un meci cu Albania.
Fostul jucător al lui Juventus a impresionat însă la Toronto, unde a marcat 17 goluri în 25 de meciuri în MLS, iar Conte a decis să-l convoace.
Lipseşte, în schimb, Mario Balotelli, despre care tehnicianul italian susţine că poate reveni în orice moment.
"Uşile naţionalei nu sunt închise pentru nimeni, depinde de Balotelli să merite un loc, în funcţie de prestaţii şi comportament", a explicat Conte.
După şase meciuri, Italia este pe locul 2 în grupa H, la un punct în spatele liderului Croaţia, care a fost penalizată cu un punct din cauza unui incident petrecut chiar la partida cu "squadra azzurra".
Naţionala lui Conte va juca împotriva Maltei pe 3 septembrie, la Florenţa, şi contra Bulgariei pe 6 septembrie, la Palermo.
LOTUL ITALIEI PENTRU "DUBLA" CU MALTA ŞI BULGARIA
Portari: Gianluigi Buffon (Juventus), Daniele Padelli (Torino), Salvatore Sirigu (Paris Saint Germain)
Fundaşi: Francesco Acerbi (Sassuolo), Andrea Barzagli (Juventus), Leonardo Bonucci (Juventus), Giorgio Chiellini (Juventus), Domenico Criscito (Zenit St. Petersburg), Matteo Darmian (Manchester United), Mattia De Sciglio (Milan), Manuel Pasqual (Fiorentina), Andrea Ranocchia (Inter)
Mijlocaşi: Andrea Bertolacci (Milan), Daniele De Rossi (Roma), Alessandro Florenzi (Roma), Marco Parolo (Lazio), Andrea Pirlo (New York City), Roberto Soriano (Sampdoria), Marco Verratti (Paris Saint Germain)
Atacanţi: Antonio Candreva (Lazio), Eder (Sampdoria), Stephan El Shaarawy (Monaco), Manolo Gabbiadini (Napoli), Sebastian Giovinco (Toronto), Ciro Immobile (Sevilla), Graziano Pelle (Southampton), Franco Vazquez (Palermo), Simone Zaza (Juventus)
Etichete: italia , antonio conte , euro 2016 , sebastian giovinco , preliminarii euro 2016
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...