România, prin ochii francezilor din Liga 1: "O capcană! Dacă semnezi aici, îți place să tragi la galere"
08.06.2016, 10:17Cu doar două zile rămase până la Campionatul European, în deschiderea căruia gazda Franța va juca împotriva României, presa din Hexagon a prezentat o imagine a fotbalului de la noi, prin ochii fotbaliștilor francezi care au jucat (și) în acest sezon în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jurnaliștii de la săptămânalul Journal de Dimanche au publicat un material intitulat "Călătorie în capcanele României".
Doi dintre cei 4 francezi care au activat în acest sezon pe prima scenă din fotbalul românesc au jucat la Petrolul: Romain Inez și Fabrice Begeorgi. Ambii au rezistat doar câteva luni la clubul unde problemele financiare au fost dintre cele mai mari, în stagiunea recent încheiată, iar asta s-a văzut și pe plan sportiv: formația ploieșteană a retrogradat prima.
Ceilalți doi au jucat la cele mai de succes echipe din România: Gnohere la Dinamo, iar Tade la Steaua. Nici ei nu au fost, însă, ocoliți de probleme, cu toate că cel de-al doilea spune că, dacă nu ajungea în România, soția sa ar fi putut ajunge să lucreze ca menajeră.
Romain Inez (4 meciuri în Liga 1 la Petrolul) - fundaș central, 28 de ani. A jucat puțin la Ploiești, după ce venise din Bulgaria, de la Botev Plovdiv. A povestit că a decis să plece după câteva luni, după ce nu și-a primit salariul, dar clubul nu i-a luat bilet de avion. Titlul articolului a fost inspirat dintr-o declarație a sa: "Am jucat și în Bulgaria, iar reputația acestor țări este bună. Poate fi o capcană".
Fabrice Begeorgi (11 meciuri / un gol în Liga 1 la Petrolul) - fundaș stânga, 29 de ani. A venit în iarnă această și a plecat în luna mai, cu puțin timp înainte de terminarea campionatului. A primit un singur salariu la Petrolul, doar pe luna ianuarie. Deși spune că țara nu l-a dezgustat și că ar fi rămas, dacă nu existau problemele cu banii, a povestit un episod foarte neplăcut.
"Clubul mi-a dat o mașină ca să pot ajunge la antrenament, dar era un tomberon! Franele au cedat. Mecanicul mi-a cerut 150 de lei. N-am atins nimic, am refuzat să plătesc eu. Reparația a întârziat, am amenințat că nu mai vin să mă antrenez. Bizar, a doua zi mașina era reparată. Nu sunt dezgustat de țară. Fără problemele cu banii, as fi ramas. Dar ca să semnezi în România acum trebuie să-ți placă să tragi la galere", a spus apărătorul de bandă stângă.
Harlem Gnohere (31 de meciuri / 12 goluri în Liga 1 la Dinamo) - atacant, 28 de ani. Golgheterul lui Dinamo din acest sezon nu este nemulțumit, în principal, de faptul că patronul Ionuț Negoiță nu îi dă voie să se transfere fără suma de un milion de euro, deși el are oferte mult mai bune: "Am primit oferte din Qatar, Arabia Saudită și China cu salariu de 10 ori mai mare. Dar președintele a refuzat: cere un milion de euro pe mine, deși eu am venit gratis".
Gregory Tade (74 de mecuri / 25 de goluri în Liga 1, la CFR Cluj și Steaua) - atacant, 29 de ani. A ajuns la Steaua din postura de golgheter al României, lucru pe care l-a reușit în tricoul lui CFR Cluj, dar nu a reușit să convingă și a povestit cum patronul Gigi Becali l-a socotit principalul vinovat pentru ratarea calificării în grupele cupelor europene. După 10 luni petrecute la Cluj fără salariu, după spusele lui, a semnat un contract de 25.000 de euro pe lună la gruparea roș-albastră. A primit banii fără probleme până în martie, când a fost prima lună în care Steaua nu i-a achitat salariul. Cu toate că spune că a avut probleme cu banca din cauză că nu își mai putea achita ratele, a recunoscut că România l-a ajutat foarte mult: "Fără România, soția mea s-ar putea să fi fost nevoită să fie menajeră".
Programul meciurilor din grupa României de la Euro:
10 iunie: Franţa - România
11 iunie: Albania - Elveţia
15 iunie: România - Elveţia
15 iunie: Franţa - Albania
19 iunie: Elveţia - Franţa
19 iunie: România - Albania
Campionatul European poate fi urmărit în rețeaua RCS-RDS pe canalul Pro TV, care transmite toate meciurile României și cele mai importante partide ale zilei. Toate partidele vor fi în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: romania franta , franta romania , franta - romania euro 2016 , franta - romania campionatul european , francezi romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...