Pique i-a luat apărarea lui Pedro și i-a transmis un mesaj subliminal lui Del Bosque
21.06.2016, 10:18Gerard Pique, fundașul central al celor de la FC Barcelona, nu a ezitat și a ieșit public pentru a-i lua apărarea lui Pedro, colegul său din naționala Spaniei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fotbalistul catalanilor crede că mijlocașul lui Chelsea nu trebuie pus la colț pentru că a avut tupelul de a spune că vrea să joace mai mult.
”Este o declarație normală venită de la un jucător care vrea să joace mai mult. Jucători precum Pedro au avut o carieră importantă și doresc să continue să ajute echipa și să aibă evoluții apreciate”, a spus Pique, citat de presa spaniolă.
Deja calificată în optimile de finală după doar două meciuri, Spania s-a anunțat ca favorită la a-și apăra titlul european.
”Aveam alte așteptări când am venit aici și asta nu e ceea ce îmi doream eu. Să-mi asum acest rol este foarte dificil pentru mine. Și atunci, dacă nu vezi continuitate, începi să te gândești dacă merită să continui să vii doar pentru a ieși la număr, pentru a fi alături de colegi”, a declarat Pedro Rodriguez, fostul jucător al Barcelonei, în prezent la Chelsea.
Atacantul de 28 de ani a avut un sezon sub așteptări la Chelsea, unde a marcat doar 7 goluri în sezonul recent încheiat din Premier League, iar mulți din ziariștii și suporterii spanioli nu consideră că ar fi meritat nici măcar să fie inclus în lotul pentru Euro.
Spania se va confrunta diseară cu Croația, în Grupa D, de la ora 22:00, motiv pentru Pique de a-i transmite un mesaj colegului său de la Real, Ivan Rakitic.
”Am o relație foarte bună cu el, dar nu am mai vorbit în ultimele zile, de când suntem aici la Euro. Ei au o echipă mare și sigur va fi un meci dificil”, a mai spus Pique.
Etichete: pique spania , pique pedro mesaj del bosque , pique pedro spania croatia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...