Video Exclusiv Jeremy Mathieu ratează Euro 2016. Deschamps l-a convocat în lotul de 23 pe Umtiti
28.05.2016, 17:26Jeremy Mathieu, nerefăcut după o accidentare, a fost înlocuit de Samuel Umtiti în lotul naţionalei Franţei pentru Euro 2016, a anunţat, sâmbătă, Federaţia Franceză de Fotbal (FFF).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fundaşul Barcelonei suferă de o leziune musculară la gamba dreaptă, iar ultimele examene efectuate au arătat că el nu este restabilit complet.
Mathieu a mai avut probleme medicale în această primăvară, fiind operat la genunchi la sfârşitul lunii martie. Apărătorul de 32 de ani s-a accidentat la gambă în finala Cupei Spaniei, pe care FC Barcelona a câştigat-o cu 2-0 în faţa celor de la FC Sevilla, după prelungiri.
În aceste condiţii, selecţionerul Didier Deschamps l-a convocat pe Samuel Umtiti (22 de ani), de la Olympique Lyon.
Tehnicianul francez fusese deja nevoit să renunţe la fundaşul central Raphael Varane, accidentat, în locul căruia l-a chemat pe Adil Rami, de la Sevilla.
Franţa, gazda Euro 2016, va întâlni România în meciul de deschidere a competiţiei, programat pe 10 iunie, pe Stade de France. Din grupa A mai fac parte Elveţia şi Albania.
AGERPRES
Etichete: didier deschamps , euro 2016 , samuel umtiti , jeremy mathieu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...