Video Islandezii au explicat de unde provine deja celebrul ritual de încurajare a jucătorilor
03.07.2016, 11:09Islanda reprezintă una dintre cele mai mari surprize din istoria campionatelor europene. Nordicii sunt calificaţi în sferturile de finală ale competiţiei din Franţa, acolo unde au fost susţinuţi de cea mai gălăgioasă galerie prezentă în Hexagon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Exemplul cel mai clar a fost meciul cu Anglia din optimile de finală, atunci când cei 5.000 de islandezi au dominat fondul sonor de pe Allianz Riviera (Nice), în faţa a nu mai puţin de 15.000 de englezi.
În timpul şi la finalul meciurilor disputate la Euro din sectoarele rezervate islandezilor s-a auzit celebrul deja ritual de încurajare a jucătorilor, prin care fanii bat din palme şi îşi încurajează idolii printr-un strigăt de luptă.
VEZI AICI STRIGĂTUL DE LUPTĂ AL ISLANDEZILOR
Cei de la goal.com au aflat şi ce înseamnă sunetul produs la unison de fanii nordicilor: "Vikingii foloseau acest ritual pentru a stabili ritmul în care vâsleau. Aşa spune legenda. Aşa facem şi noi acum: noi strigăm şi ei vâslesc pentru noi", a admis un suporter al Islandei.
Un alt fan a dezvăluit şi de unde a fost preluat acest îndemn: echipa de club Stjarnan l-a folosit prima oară într-un meci cu Internazionale Milano, dar şi suporterii ei, la rândul lor, l-au preluat din Scoţia, după un duel disputat în acelaşi an (2014) cu Motherwell, în Europa League.
Islanda va întâlni Franţa în ultimul sfert de finală, duminică, de la ora 22:00. Meciul va fi transmis în direct de PRO TV.
Etichete: euro 2016 , islanda , franta-islanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...