Harry Kane, după debutul cu gol la națională: "Visez la asta de mulți ani! Sunt mândru"
28.03.2015, 11:22VIDEO Anglia - Lituania 4-0. Reperzentativa pregătită de Roy Hodgson a câștigat fără probleme disputa de pe Wembley, iar debutul lui Harry Kane la prima reprezentativă a fost unul ideal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Intrat pe teren în locul lui Wayne Rooney, colegul lui Chiricheș de la Tottenham n-a avut nevoie decât de 79 de secunde pentru a marca primul său gol pentru națională.
Jucătorul de 21 de ani a avut nevoie de doar 3 atingeri pentru a trimite mingea în plasă, reușita sa fiind al treilea cel mai rapid gol marcat de un debutant la prima reprezentativă, după John Cock (1919) și Bill Nicholson (1951 - a înscris după 19 secunde).
"A fost cea mai frumoasă noapte din viața mea. Sunt foarte mândru pentru debutul la echipa națională, mai ales că am și marcat. Visez la asta de mulți ani. Nu pot descrie în cuvinte cât de fericit sunt. Este fără îndoială cel mai bun moment al carierei mele. Sper să pot continua pe acest drum și acest gol să fie primul dintr-o serie foarte lungă" a declarat Kane la finalul partidei.
"A reușit ceva incredibil. Să marchezi după nici 80 de secunde de la debut este fantastic" a recunoscut căpitanul Rooney, cel care i-a lăsat locul în teren lui Kane.
"Sunt foarte mulțumit de performanța lui din această seară. S-a discutat foarte mult pe seama lui, presiunea a fost mare însă este un început perfect. Cred că va trage tare în continuare însă va trebui să se obișnuiască și să fie în centrul atenției. E important să avem răbdare cu el" a declarat și selecționerul Roy Hodgson.
VIDEO CU GOLUL LUI KANE
Etichete: harry kane , harry kane dupa debutul cu gol la nationala visez asta de multi , video anglia - lituania , gol kane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...