Video Exclusiv Ghidul suporterilor români. Ce trebuie să ştie fanii care vor fi prezenţi la Euro
11.05.2016, 12:39Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi Federaţia Română de Fotbal au elaborat Ghidul pentru Campionatul European de Fotbal 2016 în scopul informării persoanelor care vor participa la evenimentul sportiv ce va avea loc în perioada 10 iunie - 10 iulie în Franţa.
Potrivit unui comunicat al MAI transmis miercuri AGERPRES, ghidul conţine informaţii utile pentru suporterii români care vor participa la meciurile de fotbal (regulile de acces şi conduita pe stadioane, măsuri specifice de securitate), precum şi informaţii generale privind legislaţia franceză (documente necesare, informaţii medicale, norme rutiere etc.).
Realizatorii ghidului le recomandă cetăţenilor români care vor fi prezenţi în Franţa la meciurile de fotbal ale echipei naţionale a României să se asigure că au documentele de călătorie valabile şi să le deţină asupra lor la intrarea pe stadioane.
Totodată, MAI le recomandă cetăţenilor români să respecte indicaţiile forţelor de ordine franceze care asigură securitatea desfăşurării acestei competiţii.
MAI precizează că jandarmi şi poliţişti români vor fi detaşaţi în Franţa pentru a oferi asistenţă suporterilor români, aceştia urmând să fie prezenţi în zonele publice şi în FUNZONE. Angajaţii MAI vor purta uniforma de serviciu sau însemne distinctive.
Ghidul pentru Campionatul European de Fotbal 2016 este disponibil pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, www.mai.gov.ro, dar şi pe site-urile FRF şi MAE
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Etichete: fani romania , fani romania euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...