Germania poate rata calificarea directă la Euro 2016. Meciul decisiv cu Georgia este la Digi Sport 3
11.10.2015, 11:45Germania trăieşte cu emoţii finalul preliminariilor! Mai are nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura biletul la Euro 2016, dar poate ajunge chiar şi pe loc de baraj. Scenariul ar fi să piardă cu Georgia, iar Polonia şi Irlanda să remizeze în ultimul meci. Totul se va decide duminică, de la ora 21:45, în direct pe Digi Sport 2 şi Digi Sport 3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana mondială conduce grupa D, cu 19 puncte, cu unul peste Polonia și Irlanda, care au meci direct. Atât Polonia, cât și Irlanda, ambele au avantaj din duelurile directe cu Germania. În ultimul meci, naționala lui Joachim Low a pierdut la Dublin cu 0-1.
VIDEO REZUMAT IRLANDA - GERMANIA 1-0
"Nu s-a întâmplat nimic dramatic, am fost dezamăgiți de rezultat, dar suntem în continuare primii în grupă și totul depinde de noi. Acum jucăm cu Georgia, o echipă care nu este între cele de top ale Europei, așa că am rămas extrem de încrezători că ne vom califica", a spus Joachim Low, selecționerul Germaniei.
După eșecul de la Dublin, nemții au mai primit o altă veste proastă: nu se vor putea baza pe Mario Gotze, în ultimul meci. Jucătorul lui Bayern s-a accidentat și va sta pe bară în următoarele săptămâni.
Germania - Georgia va fi în direct la Digi Sport 3, duminică, de la ora 21:45. De la aceeași oră, dar pe Digi Sport 2, puteți urmări duelul dintre Polonia și Irlanda.
Etichete: germania preliminarii , germania calificare , germania georgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...