Video Cristiano Ronaldo, amenințat de "Muntele" din Game of Thrones: "Îți voi strivi capul!"
07.06.2016, 17:02Cristiano Ronaldo a primit, de curând, amenințări din partea unuia dintre cei mai puternici oameni din lume și care portretizează unul dintre cele mai înfricoșătoare personaje din cel mai urmărit serial al momentului, "Game of Thrones" (Urzeala tronurilor).
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
"Thor" Bjornsson, actorul care joacă rolul "Muntelui" Gregor Clegane din serialul produs de HBO i-a transmis portughezului o amenințare cu note desprinse din show-ul de televiziune. I-a spus că îi va strivi capul, ca într-o celebră scenă film, în cazul în care starul lui Real Madrid va marca în primul meci al Portugaliei la Campionatul European, contra Islandei, țara natală a uriașului nordic.
Pe numele său adevărat Hafthor Bjornsson, islandezul are vârsta de 27 de ani, o înălțime de 2,06 metri și o greutate de peste 190 de kilograme. Din anul 2011, fostul baschetbalist nu are rival în Islanda la concursurile "Strongest Man". În 2014 și 2015 a câștigat și competiția europeană din această franciză. Pe plan mondial, a câștigat de 3 ori medalia de bronz (2012, 2013, 2015) și o dată argintul (2014).
De asemenea, în 2015 a doborât un record vechi de 1.000 de ani. La concursul "World's Strongest Viking", din Norvegia, a urcat 5 trepte cărând un buștean lung de 9,7 metri și greu de 650 de kilograme. Vechiul record (3 trepte) fusese stabilit în anii 900 de Orm Storolfsson ), un viking islandez care a devenit o legendă în sporturile bazate pe forța fizică.
"Am un mesaj pentru Cristiano Ronaldo. Știu că joci în primul meci cu Islanda. Dacă îndrăznești să înscrii împotriva 'coechipierilor' mei, te voi găsi și îți voi strivi capul așa cum am făcut cu Vipera Roșie", a spus Hafthor Bjornsson, "Muntele" din serialul Game of Thrones.
La Campionatul European 2016, Islanda face parte din Grupa F, alături de Portugalia, Austria și Ungaria. Portugalia - Islanda se joacă în prima etapă și meciul este programat marți, 14 iunie, de la ora 22:00.
Campionatul European poate fi urmărit în rețeaua RCS-RDS pe canalul Pro TV, care transmite toate meciurile României și cele mai importante partide ale zilei. Toate meciurile vor fi în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: cristiano ronaldo , video cristiano ronaldo , muntele ronaldo , amenintare ronaldo , v amenintat , video cristiano ronaldo thos bjornsson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...