Conflict între Luka Modric și selecționerul Croației, după meciurile din preliminariile CE
07.09.2015, 19:14Între selecţionerul naţionalei Croaţiei, Niko Kovac, şi cel mai cunoscut fotbalist al său, Luka Modric, a apărut un conflict după ce echipa a obţinut un singur punct în ultimele două meciuri din preliminariile Euro 2016, disputate în Azerbaidjan şi Norvegia, informează Reuters.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După înfrângerea de duminică din Norvegia, Kovac şi-a acuzat jucătorii că nu au fost implicaţi sută la sută, însă a fost contrazis de Modric, căpitanul echipei. "Aceasta e părerea selecţionerului, dar sunt pe deplin sigur că fiecare jucător a dat totul pe teren", a declarat Modric pentru presa croată. "Noi am jucat prost şi planul tactic a eşuat, dar echipa a dat totul. Din păcate, lucrurile au mers în direcţia greşită".
Primele semne ale unui rupturi între cei doi au apărut în timpul meciului de joi din Azerbaidjan (0-0), când Kovac l-a înlocuit pe Modric la mijlocul reprizei secunde, iar mijlocaşul lui Real Madrid a fost evident nemulţumit de această decizie. Fotbalistul a spus după meci că nu înţelege de ce a fost schimbat.
Presa locală cere demisia lui Kovac, după cele două evoluţii slabe ale naţionalei. Rezultatele pun în pericol calificarea Croaţiei la primul Campionat Euroepan cu 24 de echipe, ce va fi găzduit anul viitor de Franţa.
Croaţia este pe locul 3 în Grupa H, cu un bilanţ provizoriu de 15 puncte după opt meciuri, la trei puncte de liderul Italia şi la unu în spatele Norvegiei.
UEFA a penalizat Croaţia cu un punct, după ce fanii au afişat o svastică la meciul de acasă cu Italia (1-1) din luna iunie. Federaţia de la Zagreb a făcut apel. Dacă UEFA va menţine sancţiunea, la audierea din această lună, Croaţia va rămâne cu 14 puncte, înaintea ultimelor două meciuri din grupă, cu Bulgaria (acasă) şi Malta (în deplasare).
Primele două echipe din fiecare grupă se califică automat la turneul final, alături de echipa cu cel mai bun punctaj dintre cele de pe locul 3. Celelalte formaţii clasate pe poziţia a treia vor disputa meciuri de baraj.
Vezi mai jos rezumatul meciului Azerbaidjan-Croația 0-0:
Vezi mai jos rezumatul meciului Norvegia-Croația 2-0:
Etichete: norvegia , video , azerbaidjan , modric , conflict , croatia , niko kovac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...