Video Anglia - Islanda 1-2. Eurexit! Nordicii au produs una dintre cele mai mari surprize din istorie
27.06.2016, 15:25Islanda a reuşit una dintre cele mai mari surprize din istoria campionatelor europene: aflată la prima prezenţă la un turneu final important, a câştigat şi primul meci eliminatoriu, învingând Anglia, cu 2-1, şi calificându-se în sferturile de finală ale competiţiei, acolo unde se va duela cu Franţa.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Meciul a avut un debut incredibil. Pentru prima oară în istoria campionatelor europene două echipe implicate într-o partidă marchează în primele 6 minute. Rooney a deschis scorul în minutul 4, după un penalty făcut de portarul Halldorsson, în urma unui duel cu Sterling. Două minute mai târziu, Sigurdsson a egalat, după un aut executat în careul englezilor, care a fost prelungit pe spate de Arnason.
În minutul 18, Sigthorsson i-a adus pe nordici în avantaj, după ce a profitat de o gravă greşeală comisă de Joe Hart. În prima repriză, Anglia a mai avut o singură mare ocazie, după ce portarul islandezilor a respins de sub bară voleul superb trimis de Kane.
Actul secund a adus o ocazie uriaşă de desprindere a Islandei, dar execuţia superbă trimisă din "foarfecă" de Sigurdsson a fost pe direcţia lui Hart, care a respins cu greu. Au urmat două încercări de la distanţă, semnate de Kane şi Wilshere, dar care nu şi-au atins ţinta.
În minutul 79, Kane primeşte o centrare bună în apropierea porţii, dar lovitura lui de cap este slabă şi pe direcţia portarului Halldorsson, care prinde din nou fără probleme. De partea cealaltă, Gunnarsson a fost la un pas să închidă meciul (minutul 84), dar nu l-a învins pe Hart din apropiere.
Finalul meciului i-a găsit pe englezi în careul islandezilor, dar britanicii nu au reuşit golul egalizator. Astfel, Anglia rămâne fără un duel câştigat în fazele eliminatorii în ultimii 10 ani. La Mondialul din Germania din 2006, Beckham marca singurul gol al meciului cu Ecuador.
LIVE TEXT
Min. 90+3: S-a terminat meciul. Islanda s-a calificat în sferturile de finală de la Euro, după una dintre cele mai mari surprize din istoria campionatelor europene.
Min. 90+3: Englezii sunt aproape de egalare, dar islandezii rezistă eroic.
Min. 88: Schimbare pentru Islanda: Traustason intră în locul lui Bodvarsson.
Min. 86: Ultima schimbare a Angliei: Rashford intră în locul lui Rooney.
Min. 84: Gunnarsson e la un pas să închidă acest meci, dar şutul său din apropiere este respins în corner de Hart.
Min. 79: Kane semnează o nouă ocazie pentru Anglia, dar lovitura lui de cap din apropiere e pe direcţia portarului şi Halldorsson prinde.
Min. 77: Prima schimbare a Islandei: Bjarnason a intrat în locul lui Sigthorsson.
Min. 68: Wilshere îşi încearcă norocul cu un şut de la distanţă, dar nu prinde cadrul porţii Islandei.
Min. 65: Gunnarsson primeşte şi el un cartonaş galben.
# Anglia nu a câştigat niciodată o partidă la Euro, în care a primit două goluri.
Min. 60: A doua schimbare în echipa Angliei: Vardy intră în locul lui Sterling.
Min. 55: Islanda a ratat o ocazie uriaşă de a se desprinde: "foarfeca" superbă trimisă de Sigurdsson a fost însă pe direcţia lui Hart, care a respins cu greu şi i-a refuzat acestuia o dublă istorică.
Min. 47: Sturridge este avertizat după un fault făcut de la spate.
# Anglia nu a pierdut niciunul dintre ultimele patru meciuri în care a fost condusă la pauză, înregistrând 3 victorii şi un egal.
Min. 46: A început actul secund.
Min. 46: Prima schimbare a meciului: Wilshere intră în locul lui Dyer.
Min. 45: S-a terminat prima repriză. Islanda conduce surprinzător Anglia, cu 2-1.
Min. 37: Primul cartonaş galben al acestei partide a fost încasat de Sigurdsson.
Min. 28: Ocazie mare de egalare pentru Anglia: Kane reia din voleu o centrare perfectă a lui Sterling, dar portarul islandez respinge incredibil de sub bară şi este doar corner pentru englezi.
Min. 18: GOOOOOOOOL ISLANDA!!!!!! GOOOOOOL Sigthorsson!!!!!! Nordicii trec în avantaj în acest debut incredibil de meci, după o mare greşeală făcută de portarul Hart, care a scăpat în poartă mingea trimisă de atacantul advers. Astfel, Hart a încasat 4 goluri din ultimele 7 şuturi trimise pe cadrul porţii lui.
VEZI AICI GOLUL DOI MARCAT DE ISLANDA
# Este prima oară în istoria campioanatelor europene când ambele echipe implicate într-un meci marchează în primele 6 minute.
Min. 6: GOOOOOOL ISLANDA!!!!! GOOOOOL Sigurdsson!!!!! Nordicii egalează după numai două minute, după un început nebun de meci. Golul Islandei a venit după un aut bătut lung de Aron Gunnarsson, pe care Arnason l-a deviat perfect pe spate. Sigurdsson a disputat 133 de meciuri în Premier League şi a marcat de 33 de ori, unul dintre goluri venind împotriva lui Hart.
VEZI AICI GOLUL ÎNSCRIS DE ISLANDA
Min. 4: GOOOOOOL ANGLIA!!!!! GOOOOOL ROONEY!!!! Atacantul lui Manchester United a deschis scorul dintr-un penalty executat perfect. Acesta este primul gol înscris de Rooney în fazele eliminatorii ale unui turneu major. Wayne a devenit primul englez
VEZI AICI PENALTY-UL TRANSFORMAT DE ROONEY
Min. 3: Penalty pentru Anglia, după un fault făcut de Halldorsson asupra lui Sterling.
# Alături de Spania, Islanda este singura echipă care a abordat cu acelaşi prim 11 toate cele trei meciuri din grupe, dar şi partida din optimile de finală.
Min. 1: A început ultimul meci din optimile de finală de la Euro 2016.
Echipele de start
Anglia (4-3-3): Hart - Walker, Cahill, Smalling, Rose - Alli, Dier, Rooney - Sturridge, Kane, Sterling
Rezerve: Barkley, Bertrand, Clyne, Forster, Heaton, Henderson, Lallana, Milner, Rashford, Stones, Vardy, Wilshere
Selecţioner: R. Hodgson
Islanda (4-4-2): Halldorsson - Saevarsson, Arnason, Sigurdsson, Skulason - Gudmundsson, Sigurdsson, Gunnarsson, Bjarnason - Sigthorsson, Bodvarsson
Rezerve: Bjarnason, Finnbogason, Gudjohnsen, Hallfredsson, Hauksson, Hermannsson, Ingason, Jonsson, Kristinsson, Magnusson, Sigurjonsson, Traustason
Selecţioner: L. Lagerback
Etichete: euro 2016 , islanda , anglia euro 2016 , video anglia islanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...