Era considerat drept următorul Balon de Aur, dar a ajuns să semneze în Grecia
articol scris de Digi Sport18.09.2024, 18:25
Anthony Martial (28 de ani) și-a găsit, în sfârșit, echipă, după despărțirea de Manchester United.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul francez a semnat cu AEK Atena, o mutare care confirmă încă o dată, deși nu mai era nevoie, că nu și-a atins niciodată potențialul maxim și că nici nu o va mai face.
Anthony Martial, de la clauză pentru Balonul de Aur, la transfer în Grecia
Martial a semnat un contract valabil pe 3 ani, după ce înțelegerea cu Manchester United expirase pe 30 iunie. Timp de aproape trei luni nu a reușit să își găsească o echipă pe placul său.
Această mutare readuce în actualitate un detaliu interesant: în momentul în care englezii îl cumpărau la 17 ani cu 60 de milioane de euro de la Monaco, în contract s-a inserat o clauză specială, deoarece Martial era văzut de francezi ca un jucător care are potențialul să fie numit cel mai bun din lume.
Mai exact, monegascii urmau să primească 10 milioane de euro suplimentare dacă Martial câștiga Balonul de Aur. Lesne de înțeles, nu s-a întâmplat niciodată, iar francezul n-a prins nici măcar lista celor de 30 de finaliști.
Cifrele lui Anthony Martial
- 10 milioane de euro a ajuns cota de piață a lui Anthony Martial în prezent. Maximul a fost atins în 2018, când valora 65 de milioane.
- 317 meciuri, 90 de goluri și 47 de assisturi a înregistrat Anthony Martial la Manchester United.
- La naționala Franței are 30 de apariții și două goluri.
Etichete: manchester united , aek atena , balonul de aur , anthony martial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...