Edi Iordănescu l-a sunat pe Ange Postecoglou! Cerința selecționerului + Antrenorul lui Drăgușin a spus ”DA”
articol scris de Digi Sport17.04.2024, 22:41
Edi Iordănescu (45 de ani), selecționerul României, l-a contactat pe Ange Postecoglou (58 de ani), antrenorul celor de la Tottenham, pentru a-i propune o colaborare, iar australianul a oferit un răspuns pozitiv.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Doi membri ai staff-ului lui Edi Iordănescu, primiți la Totteham, cu acordul lui Ange Postecoglou
După ce Iordănescu Jr. a mers la baza de pregătire a celor de la Real Madrid și a participat la antrenamentele ”Galacticilor” sub comanda lui Carlo Ancelotti, tehnicianul român și-a trimis și staff-ul pentru a învăța de la cei mai buni.
Mai exact, Edi Iordănescu a luat legătura cu Ange Postecoglou, antrenorul lui Radu Drăgușin la Tottenham, pentru ca doi dintre membri staff-ului său de la națională să fie primiți într-un schimb de experiență în cadrul departamentului de analiză al celor de la Spurs, notează Prosport.
Postecoglou și-a dat acordul, iar Alexandru Radu și Michele Iannucci, colaboratorii lui Edi Iordănescu au fost timp de 3 zile la clubul londonez, unde li s-a prezentat de la A la Z modul în care lucrează specialiștii de la Tottenham.
Ange Postecoglou, încântat de transferul lui Micky van de Ven
Misiunea lui Drăgușin de a-l convinge pe Postecoglou că merită să joace în locul lui Van de Ven pare chiar și mai dificilă după declarația pe care a făcut-o australianul sâmbătă, la o conferință de presă.
"Vreau jucători care să spună: 'Spurs nu e în Champions League, dar dacă obțin un trofeu aici, înseamnă ceva pentru mine și cariera mea. Așa că vreau să lupt pentru asta'. Acesta e tipul de jucător pe care vreau să îl transfer la Tottenham.
Nu vreau jucători care vin aici doar pentru a spera că vor juca în Champions League. Pentru că nu vor să semneze cu Spurs, vor să semneze cu un club din Champions League.
L-am transferat pe Van de Ven sezonul acesta. Nu e un jucător rău, nu? Și jucăm în Champions League? Nu", a spus Postecoglou, citat pe Facebook de Fabrizio Romano.
Etichete: tottenham , edi iordanescu , staff nationala , ange postecoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...