Eden Hazard, despre Mbappe: "Va fi cel mai bun din lume. Dacă aș putea, chiar mâine aș încerca să îl aduc la Real Madrid"
25.11.2019, 16:26Eden Hazard (28 de ani), jucătorul lui Real Madrid, a afirmat că Kylian Mbappe (20 de ani), fotbalistul lui PSG, va fi cel mai bun jucător din lume și că dacă ar putea, ar încerca chiar "mâine" să încerce să îl aducă pe Santiago Bernabeu.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
"În câțiva ani, va fi cel mai bun din lume. Este un talent extraordinar", a spus belgianul pentru Le Parisien.
"Dacă va continua așa, Kylian va fi, cu siguranță, unul dintre cei mai buni jucători din toată istoria acestui sport. Este un jucător care mereu visează să joace alături de cei mai buni. Dacă aș putea mâine să încerc să îl aduc la Real Madrid, aș încerca fără să ezit", a mai spus fostul fotbalist al lui Chelsea.
Mama lui Kylian Mbappe a anunțat când va ajunge jucătorul la Real Madrid
Numele lui Kylian Mbappe a fost legat de Real Madrid în zeci, poate sute de articole. Dar transferul său nu a fost posibil până acum şi, cel mai probabil, nu va fi nici vara viitoare. Dar în iunie 2021 mutarea va avea loc! Până acum nici jucătorul nu a fost disperat să părăsească Franţa, mai ales că are doar 20 de ani.
Informaţia a fost dată publicităţii în show-ul TV El Chriringuito, acolo unde Eduardo Inda a dezvăluit mesajul mamei lui Mbappe pentru Florentino Perez: "Staţi liniştiţi! Kylian nu va prelungi contractul cu PSG".
Conform jurnalistului spaniol, clubul francez ştie că nu-l va mai putea ţine pe Neymar şi la vară, cum a reuşit în acest sezon, aşa că nu va accepta negocieri pentru starul naţionalei Franţei. Dar în vara lui 2021 va fi de acord să-l vândă şi pe Mbappe pentru că nu va mai exista decât un an de contract, iar anul următor l-ar pierde gratis.
Real Madrid era gata să plătească până la 300 de milioane de euro pe Mbappe în vară
Florentino Perez a încercat toate variantele posibile pentru a-l transfera pe Mbappe. Ar fi dat o adevărată lovitură, chiar dacă preţul era unul imens. Spaniolii au anunţat că preşedintele Realului pregătise 300 de milioane de euro pentru mutare.
De asemenea, atacantul de 20 de ani avea pregătit şi un salariu astronomic, 35 de milioane de euro, plus alte cinci milioane de euro bonusuri. Este clar că Real va mai încerca şi vara viitoare să-l ia, dar şeicii nu au de gând să accepte nicio sumă.
Etichete: real madrid , eden hazard , hazard , kylian mbappe , mbappe , mbappe real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul Apărării de la Londra a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după...