"Vreţi să plec din ţară, câte să îndur? Eu sunt Hagi, liderul Generaţiei de Aur!". "Regele", răspuns pentru Burleanu&Co
24.06.2016, 20:27Burlean&Co sunt văzuţi de mulţi dintre specialişti drept principalii responsabili pentru eşecul teribil al naţionalei la Euro. Gică Hagi i-a răspuns astăzi consilierului președintelui FRF, Andrei Vochin, după ce acesta a scris, într-un articol al său, că antrenorii tineri nu ar fi o soluție pentru echipa națională, cum nu a fost nici "Regele" în urmă cu mai bine de un deceniu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dincolo de scrisoarea deschisă adresată, patronul Viitorului a intrat în direct la Digi Sport Special pentru a mai face câteva precizări în legătură cu subiectul. Hagi a explicat că nu are vreun interes ascuns şi că nu a făcut decât să se apere în faţa unor oameni care nu au realizat nimic în fotbal.
"Eu sunt Gheorghe Hagi, sunt liderul "Generaţiei de Aur". FRF m-a atacat, eu doar am răspuns printr-o scrisoare deschisă. Noi în doi ani de zile, de când au venit ei la Federaţie, nu avem niciun rezultat. Nu doar la echipa mare, ci şi la selecţionatele U21, U19, U17. Uitaţi-vă acolo ce se întâmplă. Probabil că sunt atacat pentru că "Generaţia de Aur" le stă undeva. Poate vor ca noi să nu mai fim. Vreţi să plecăm din ţară? Îi spun public domnului Burleanu. Să îmi găsească un contract bun afară şi am plecat!", a spus Hagi, la Digi Sport Special.
Întrebat dacă susţine varianta alegerilor anticipate la FRF, în condiţiile în care reuşitele lui Burleanu sunt criticat de tot mai mulţi, Hagi s-a delimitat de această variantă. "Regele" susţine că nu îl interesează decât binele fotbalului românesc, iar pentru vindecarea acestuia investeşte în proiectul "Viitorul", nefiind interesat de altă funcţie.
"Eu nu am nicio legătură cu Federaţia, nu vreau să concurez pentru postul de preşedinte FRF sau pentru altă funcţie. Dar câte să îndur?", a mai spus Hagi.
Etichete: hagi , hagi frf , hagi nationala , hagi burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...