Vor repeta bucureștenii atmosfera de la Cluj? Tricolorii vor un stadion plin și cu Olanda. Prețurile biletelor
11.11.2017, 16:10Oficialii FRF speră ca naționala renăscută a lui Cosmin Contra să aibă parte la amicalul cu Olanda, de marți, de cel puțin aceeași atmosferă ca la partifa cu Turcia, de acum două zile, de la Cluj, scor 2-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tricolorii au fost impresionați de atmosfera din tribunele stadionului celor de la CFR, una pe care nu au mai simțit-o de foarte mult timp. Acum, ei își doresc să aibă parte de aceeași susținere și în ultimul amical al anului, contra batavilor, întâlnire care se va disputa marți, 14 noiembrie, pe Arena Națională, de la ora 21:00.
Și Mircea Lucescu a rămas marcat de ”prestația” publicului, pe care l-a considerat parte integrantă în obținerea victoriei.
”A fost o surpriză plăcută pentru mine publicul. Dar, dincolo de raportul pe care l-a avut cu mine, remarc participarea publicului la acest meci. A fost o atmosferă extraordinară de fotbal, într-un meci de pregătire s-a comportat foarte bine şi a împins echipa la joc, la un angajament total. Cred că a avut o parte din merite pentru ritmul în care a jucat România”, a spus Il Luce, după meci, la Digi Sport.
În acest sens, șefii de la Casa Fotbalului au gândit prețuri menite a-i atrage pe spectatori, mai ales că meciul se va disputa în zi din săptămână și nu în weekend, când, teoretic, oamenii sunt mai liberi.
Prețuri bilete
Peluza 1 și 2 – Inel 1 și 2 | 30 lei
Tribuna 2 – Inel 1 | 80 lei
Tribuna 1 și 2 – Inel 2 | 60 lei
VIP 2 | 350 lei
VIP 1 | 550 lei.
Programul casieriilor:
- vineri, 10 noiembrie până luni, 13 noiembrie - între orele 12.00 și 19.00
- marți, 14 noiembrie – de la ora 12:00 până la începerea partidei
Biletele sunt disponibile și online, numai pe site-urile bilete.frf.ro și pe bilete.ro. Fiecare persoană poate cumpăra maximum 4 bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, data și locul nașterii ale titularului vor fi inscripționate pe toate). În cazul modificării titularului, tichetele vor putea fi preschimbate (înscripționate cu noul nume) la casieria stadionului, în ziua meciului, între orele 12:00 și 21:00.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Selecționerul Dick Advocaat a convocat un lot format din 21 de jucători pentru partida amicală cu România:
Portari: Jasper Cillessen (Barcelona), Jeroen Zoet (PSV), Sergio Padt (FC Groningen)
Fundași: Daley Blind (Manchester United), Virgil van Dijk (Southampton), Joel Veltman (Ajax Amsterdam), Nathan Ake (Bournemouth), Matthijs de Ligt (Ajax Amsterdam), Timothy Fosu-Mensah (Crystal Palace), Karim Rekik (Hertha BSC)
Mijlocași: Memphis Depay (Olympique Lyon), Wesley Snijder (Nice), Kevin Strootman (AS Roma), Marco van Ginkel (PSV), Donny van Beek (Ajax Amsterdam), Steven Berghuis (Feyenoord), Davy Propper (Brighton&Hove Albion), Tonny Vilhena (Feyenoord), Giorginio Wijnaldum (Liverpool)
Atacanți: Ryan Babel (Beșiktaș), Quincy Promes (Spartak Moscova)
Aflată în Grupa A, alături de Franța, Suedia, Bulgaria, Luxemburg și Belarus, Olanda s-a clasat pe locul al treilea, cu 19 puncte, și a ratat prezența la Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia.
Etichete: bilete romania-olanda , galerie romania , romania contra , romania olanda amical
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...