Video Vizită surpriză pentru ”Tricolori”, înainte de EURO 2024! Moment special pentru Nicolae Stanciu
articol scris de Digi Sport02.06.2024, 12:51
”Tricolorii” așteaptă startul EURO 2024, turneu final care se va desfășura în perioada 14 iunie - 14 iulie.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Până atunci, jucătorii naționalei României se pregătesc în cantonament în vederea meciurilor amicale cu Bulgaria și Liechtenstein, iar aceștia au fost vizitați de Olimpiu Moruțan, fotbalistul care s-a accidentat grav și nu va putea juca la EURO 2024.
Olimpiu Moruțan i-a vizitat pe jucătorii României în cantonament
Olimpiu Moruțan s-a accidentat grav în meciul dintre Ankaragucu și Beșiktaș, din 24 aprilie, când a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile. ”Tricolorul” a ajuns pe masa de operație, iar perioada de absență preconizată este undeva la șase luni de zile.
Astfel, Olimpiu Moruțan nu va putea evolua la EURO 2024, turneu la care ar fi fost selecționat dacă era apt din punct de vedere medical. Recent, Nicolae Stanciu a dezvăluit că acesta este singurul său regret înainte de turneul final din Germania, întrucât și-ar fi dorit ca Moruțan să nu aibă parte de accidentarea respectivă.
Astăzi, 2 iunie, Olimpiu Moruțan i-a vizitat pe ”Tricolori” în cantonament, deoarece ”a dorit să își încurajeze colegii înainte de plecarea în Germania”, așa cum au notat cei de la FRF.
Nicolae Stanciu: ”Mi-aș fi dorit ca Moruțan să nu fie accidentat și să fie aici cu noi”
”(n. red. - Dacă ai putea schimba un singur lucru, unul singur în acest moment, la echipa națională, care ar fi acela?) Accidentarea lui Moruțan! Mi-aș fi dorit să nu fie accidentat și să fie aici cu noi.
Am vorbit cu el. În momentele astea știu că și eu am trecut printr-o accidentare care m-a ținut departe de gazon. Sunt accidentări diferite. Nu cred că putem să îl încurajăm noi cu mesajele noastre.
Clar nu suntem în pielea lui și era un moment important pentru el. Am vrut doar să știe că suntem alături de el. Să știe lucrul ăsta, că nu e singur. Cu siguranță vom juca și cu gândul la el la EURO.”, a spus Nicolae Stanciu pentru FRF TV.
Etichete: romania , nicolae stanciu , olimpiu morutan , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...